Ne-am obișnuit să aflăm cât de rău sunt tratați pacienții în spitalele românești, dar o recenzie publicată pe Google arată că lucrurile pot sta și altfel: la Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, din Pantelimon, Ilfov, fiica unei paciente a descris pas cu pas cum a fost tratată mama sa. Incredibil de bine, ca în marile spitale private din afară!
Monica T. spune că mama ei a fost adusă la Spitalul ”Sfântul Sava cel Sfințit” în stare gravă, după ce fusese internată în mai multe spitale publice și private, timp de un an.
”Mama era pe targă, refuzând hrana, apa, înghițind cu mare greutate și cu disconfort abdominal - crampe, dacă mânca sau bea ceva. Ziua internării a fost foarte densă, cu anamneză amănunțită, recoltări, precedate de un transport cu ambulanța spitalului. De a doua zi de la internare, terminată seara târziu, s-a început recuperarea medicală la sală. Primim zilnic scurte video, cu ea la recuperare: mers, diverse exerciții etc.
Echipa de kinetoterapie este foarte pricepută și dedicată și, mai mult, ține cont de părerea aparținătorilor: de exemplu, la simulatorul de mers, să facă pași mai rari, mai ampli. A doua zi după ce am scris pe WhatsApp, au trecut la acțiune, lucru văzut în filmul primit.
Ședințele de kinetoterapie se țin zilnic, chiar și sâmbata, duminica, sărbători legale. Face zilnic și masaj, și fizioterapie cu lampa Bioptron”, povestește Monica T. experiența cu mama sa în spitalul privat românesc, cu condiții de spital occidental.
Aceasta menționează că urmare a analizelor pe care Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, mamei sale i-au fost depistate și alte afecțiuni, ce nu fuseseră sesizate înainte, deși făcuse alte două CT-uri, anume trei accidente vasculare cerebrale (AVC) cronice, în trunchiul cerebral – creierul mic – pacienta fiind și nedeplasabilă.
”A fost o luptă lungă, insistentă, ca să înceapă să mănânce, să bea lichide. Întâi în salon, în pat, apoi în sala de mese, în căruț. Au mereu mâncare proaspată, caldă, bună: supă, ciorbă, broccoli cu carne, mămăliguță cu brânză etc. A fost luat foarte în serios și responsabil faptul că ea nu poate mesteca mâncare tare.
În paralel, s-au urmărit, prin analize și observații evoluția sa: cum apărea un semn de dezechilibru, imediat se acționa. Am vorbit și la telefon, cu medicii, deși merg zilnic la spital, dar de multe ori am fost sunată, ca să mi se explice o situație, să mai spun detalii, să facem ce e mai bine.
Am apreciat în mod deosebit integrarea dimensiunii spirituale în procesul de vindecare, recuperare: bisericuța în curte, părinți slujitori.
Au fost și sunt alături de noi, toți, înțeleg și respectă valoarea timpului, banului. Vedem și simțim că Spitalul ”Sfântul Sava” se concentrează, se luptă pentru rezultate, pentru binele pacientului, să devină cât mai autonom, să poată duce o viață cât mai demnă și decentă. Eforturile, profesionalismul, stăruința, dau roade, iar rezultatele vorbesc, ele vorbesc pentru tot”, mai amintește, în recenzia sa, Monica T.
Ea spune că mama sa a evoluat mult în urma internării în Spitalul de Recuperare Medicală ”Sfântul Sava cel Sfințit”, acum reușind să se deplaseze, și transmite ”mulțumiri alese” către managerul Alina Ion, directorul medical dr. Mihaela Nistor, către mai mulți medici, echipa de kinetoterapie, ambulanțieri, infirmiere și toți ceilalți din personalul medical și auxiliar.
La Spitalul ”Sfântul Sava”, din Pantelimon Ilfov, recuperarea medicală se realizează doar cu internare, pentru o perioadă minimă de 7 zile. Spitalul este dotat cu aparatură medicală de ultimă generație, multe dintre echipamente fiind aduse în premieră pentru România. Centrul medical de excelență are cele mai bune rezultate dovedite în recuperarea medicală de orice tip: neurologică, după AVC, respiratorie, după COVID, post-traumatică sau post-operatorie.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
Comentează