Incredibil! Doi piloți de avion s-au bătut în timpul cursei

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 06-07-2014

Actualizat: 06-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Plecarea avionului ce asigura cursa Perth (Australia)-Auckland (Noua-Zeelandă) pe 21 mai a fost întârziată, deoarece copilotul a fost supus unui test pentru consum de droguri şi alcool, a anunţat compania.

'Întârzierea l-a deranjat pe căpitan, care se mândrea cu eficienţa sa operaţională', a afirmat responsabilul pe probleme de securitate al companiei Air New Zealand, Errol Burtenshaw.

În timpul zborului, care avea loc noaptea, copilotul a luat o pauză şi a mers să bea o cafea împreună cu un alt membru al echipajului. Când a revenit în carlingă, pilotul nu a răspuns soneriei pentru deschiderea uşii. 

'Căpitanul nu a răspuns apelurilor sau nu a deschis uşa deoarece se apropia de un punct de viraj şi a văzut pe monitor un membru al echipajului şi nu pe copilotul care suna', a adăugat Errol Burtenshaw.

Compania aeriană a efectuat o anchetă privind acest incident în plin zbor, care a provocat câteva momente de panică în cadrul echipajului, îngrijorat de faptul că s-ar putea să i se fi făcut rău pilotului.

Compania a trimis concluziile autorităţilor aviaţiei şi l-a suspendat pe pilot timp de două săptămâni şi pe copilot o săptămână. Cei doi au fost trimişi la un program de pregătire suplimentară şi de consiliere psihologică care să-i ajute să gestioneze acest tip de tensiuni. 


sursa: agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri