Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INCREDIBIL! Forţele de securitate tunisiene au întârziat DELIBERAT intervenţia de pe plajă - VIDEO

Forţele de securitate tunisiene au întârziat în mod deliberat să răspundă la un masacru terorist comis la un hotel din staţiunea Sousse în care au fost ucişi 38 de turişti, printre care 30 de britanici, potrivit unor audieri din cadrul anchetei britanice, scrie The Daily Telegraph, în ediţia de luni, potrivit agerpres.

Scandal de SPIONAJ. SUA au încercat să-l recruteze pe numărul doi al Ambasadei Rusiei

Atentatul din iunie 2015 a fost cel mai letal atac terorist asupra cetăţenilor britanici de la atentatele cu bombă din metroul londonez în 2005.

În timpul audierilor de la tribunal, plin de rudele celor decedaţi, a fost prezentată o simulare pe calculator a atacului armat comis de Seifeddine Rezgui. Samantha Leek, avocatul acuzării, a declarat că un raport al judecătorului tunisian Akremi a identificat deficienţe ale unităţilor locale de securitate, care ar fi putut opri masacrul înainte ca alţi poliţişti să sosească şi să îl împuşte mortal pe Rezgui. Ea a afirmat că un ministru de interne, care nu a fost numit, i-a spus judecătorului că unii ofiţeri de securitate tunisieni din apropiere au întârziat în mod deliberat sosirea lor.

"El a spus că unităţile care ar fi trebuit să intervină în evenimente şi-au întârziat deliberat şi în mod nejustificat sosirea la hotel", a declarat dna Leek. "Ei puteau să pună capăt atacului înainte de sosirea poliţiei, dar au pierdut mult timp pentru a ajunge la hotel", a adăugat ea.

Ancheta nu relevă de ce poliţia şi-ar fi amânat sosirea la locul atacului. Anul trecut şase poliţişti tunisieni au fost acuzaţi că au reacţionat încet după atac.

Fiecare dintre numele victimelor a fost citit şi un minut de reculegere a fost ţinut pentru pentru cei decedaţi înainte de începerea audierii.

Citeşte şi: China ÎNĂSPREŞTE drastic cerinţele de loialitate faţă de Partidul Comunist

Potrivit judecătorului Nicholas Loraine-Smith, procesul, de aşteptat să dureze şapte săptămâni, va examina evenimentele zilei, dar şi alertele de călătorie emise de Foreign Office şi agenţiile de voiaj turiştilor la momentul respectiv.

Vor fi analizate de asemenea mecanismele de securitate instituite la hotel după ce terorişti au ucis 21 de persoane, în principal turişti, cu trei luni înainte la Muzeul Bardo din Tunis.

Atacatorul a coborât dintr-o maşină pe o stradă la nord de hotel dintr-un Peugeot alb condus de un bărbat neidentificat. Imaginile sistemului de supraveghere video cu circuit închis îl arată cum merge calm pe jos de-a lungul ţărmului având în mână o umbrelă de soare albă care îi ascunde arma automată. Când a ajuns la şezlongurile aflate pe plaja din spatele hotelului, a deschis focul. În timp ce trăgea fără discriminare, alte imagini îi arată pe turişti fugind de pe plajă.

Douăzeci de persoane au fost împuşcate mortal pe plajă, opt în interiorul hotelului şi alte 10 în apropierea hotelului. Rezgui s-a întors pe plajă şi în cele din urmă a fost împuşcat mortal în timp ce fugea pe o alee de lângă hotel.

După atacul de la muzeul Bardo, alertele de călătorie date de Foreign Office nu au fost modificate la statutul de "recomandări împotriva călătoriei", dar a fost introdusă o formulare mai puternică ce făcea referire la "alte posibile atacuri".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.