Informare meteo: vreme deosebit de rece și ninsori în mare parte a țării

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 22-03-2021

Actualizat: 22-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

ANM a emis o informare meteo de vreme deosebit de rece, cu precipitații moderate și intensificări locale ale vântului, valabilă până marți, la ora 10.00.

Citește și: DOVADA că Vlad Voiculescu a mințit! Personalul din centrele de vaccinare nu a fost plătit din cauza oamenilor săi (DOCUMENT)

Potrivit ANM, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15-20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior, informează Mediafax.

Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane.

Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40-50 km/h.

Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.

Meteorologii anunță că până vineri vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți și miercuri vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri