Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

INS: Cifra de afaceri în industrie a crescut cu 5% în primele 11 luni din 2019

Industrie

Cifra de afaceri în industrie a crescut cu 5% în primele 11 luni din 2019, în comparație cu perioada similară din 2018, evoluție datorată creșterii afacerilor din industria extractivă cu 12,2% și celor din industria prelucrătoare cu 4,8%, arată datele publicate marți de INS.

Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor intermediare (+7,7%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,4%), industria bunurilor de capital (+3,7%), industria bunurilor de uz curent (+3,6%) şi industria energetică (+3,1%).

În luna noiembrie 2019, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut față de luna precedentă cu 6%. Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, cifra de afaceri din industrie a crescut cu 1,2%, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS).

Citește și: Temperaturi de primăvară în plină iarnă! Meteorologii anunță când se strică vremea

Scăderea de 6% a afacerilor față de octombrie 2019 se datorează scăderii cifrei de afaceri din industria prelucrătoare (-6,3%). Industria extractive a crescut cu 4,5% în luna noiembrie 2019 față de octombrie 2019.

În noiembrie 2019 comparativ cu octombrie 2019, pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria bunurilor de capital (-7,6%), industria energetică (-6,8%), industria bunurilor intermediare (-5,5%), industria bunurilor de uz curent (-4,0%) și industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-3,9%).

Totodată, creșterea de 1,2% a cifrei de afaceri în luna noiembrie 2019 față de noiembrie 2018 se datorează creșterii înregistrate în industria prelucrătoare (+1,3%). Industria extractivă a scăzut cu 1,8%.

Citește și: Lovitură de teatru: Prefecții maziliți de Ludovic Orban și-au dat mâna și au trimis Guvernului un ultimatum înainte să-l dea în judecată / DOCUMENT

În luna noiembrie 2019, în comparație cu noiembrie 2018, pe marile grupe industriale creşteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,5%), industria energetică (+5,2%), industria bunurilor intermediare (+4,2%) și industria bunurilor de uz curent (+2,5%). Industria bunurilor de capital a scăzut cu 4,0%

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.