Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Însemnările lui Paul McCartney pe marginea hitului The Beatles 'Hey Jude', vândute ca NFT cu peste 50.000 de lire sterline

mychordbook.com
Paul McCartney

O versiune digitală a unor însemnări scrise de mână de Paul McCartney pe marginea hitului The Beatles ''Hey Jude'' s-a vândut luni la licitaţie pentru peste 50.000 de lire sterline, informează DPA.

Obiectul a fost vândut în format NFT (''Non-Fungible Token''- ''jeton nefungibil'') alături de o selecţie de suveniruri ale formaţiei, inclusiv chitare şi ţinute vestimentare care i-au aparţinut lui John Lennon, potrivit Agerpres.

Licitaţia digitală a avut loc la Los Angeles şi a fost organizată de fiul lui Lennon, Julian Lennon, în cadrul evenimentului ''Lennon Connection: The NFT Collection''.

Suma totală obţinută în urma licitaţiei a fost de 117.285 de lire sterline (158.720 de dolari).

Notiţele scrise de McCartney pe marginea celebrului cântec au fost vândute pentru o sumă totală de 56.750 de lire sterline, devenind cel mai valoros obiect adjudecat în cadrul licitaţiei.

Pe lângă câteva chitare dăruite lui Julian Lennon de tatăl lui, lotul obiectelor scoase la licitaţie a mai inclus cojocul purtat de Lennon în timpul Magical Mystery Tour şi pelerina neagră din filmul ''Help!''.

Aceste obiecte au fost vândute pentru o sumă totală de 16.500 de lire sterline, alături de o chitară Gibson Les Paul din 1959, adjudecată pentru o sumă care a depăşit de cinci ori valoarea estimată.

O parte din suma încasată în urma licitaţiei, organizate în parteneriat cu casa de licitaţii deţinută de Julien şi cu YellowHeart NFT, va merge către White Feather Foundation, o organizaţie patronată de Julian Lennon.

''The Lennon Connection este o colecţie de NFT-uri inovatoare, care stabileşte standardele pentru modalitatea în care o colecţie de suveniruri exclusiviste vor utiliza NFT-urile'', a declarat Josh Katz, director executiv şi fondator al YellowHeart.

''Vânzarea extrem de reuşită demonstrează că fanii sunt extrem de interesaţi de NFT-uri ale unor mult-râvnite obiecte de colecţie", a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.