Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Inspector de stat în construcții, reținut de DNA - Ar fi luat mită pentru autorizarea unor hale și a unei parcări

Sigla DNA

Un inspector de stat în cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Bucureşti – Ilfov a fost reţinut, pentru 24 de ore, de procurorii DNA, fiind acuzat de luare de mită, trafic de influenţă şi fals intelectual. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre avizele la o hală din Bălăceanca și la o parcare supraetajată din Otopeni, pentru care ar fi primit 2.000 de lei și o geacă.

DNA anunţă, joi, reţinierea lui NĂFORNIŢĂ FLORIN, inspector de stat în construcţii în cadrul Inspectoratului Regional în Construcţii Bucureşti - Ilfov, pentru comiterea infracţiunilor de: luare de mită, (două fapte), trafic de influenţă (două fapte, din care una în formă continuată) şi fals intelectual.

„În perioada aprilie - august 2022, inculpatul Năforniţă Florin, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit, direct sau prin intermediar, de la doi oameni de afaceri sume de bani şi alte foloase necuvenite”, a transmis DNA.

Autorizații și avize pe șpagă, fără deplasare în teren

Astfel, a primit 2.000 lei pentru a autoriza continuarea lucrărilor la o construcţie (hală) situată pe raza judeţului Ilfov, ajunse într-o faza determinantă, în condiţiile în care la momentul respectiv lucrările depăşiseră de mult timp acel stadiu.

„Mai mult, inspectorul de stat în construcţii, Năforniţă Florin, ar fi acordat viza respectivă, pentru continuarea lucrărilor, fără a se deplasa în teren şi a constata stadiul fizic al lucrărilor de construcţie”, a mai transmis DNA :

De asemenea, ar fi primit foloase necuvenite pentru a nu formula obiecţii şi pentru a propune admiterea recepţiei la terminarea lucrărilor în cazul unei alte construcţii situată tot pe raza judetului Ilfov.

„În acelaşi context şi în aceeaşi perioadă, inculpatul Năforniţă Florin ar fi pretins şi a primit de la aceeaşi doi oameni de afaceri sumele de 2.000 lei şi 200 euro pentru a-şi exercita influenţa pe care acesta ar fi lăsat să se înţeleagă că o avea asupra unor colegi de-ai săi şi că i-ar putea determina pe aceştia să dispună eliberarea cu celeritate a unor adeverinţe care să ateste plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, în valoare de 0,1% şi 0,5% din valoarea lucrărilor din autorizaţiile de construcţie”, mai arată DNA.

Joi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.