Premium
*Analiză semnată de Florin Grecu este Lector univ. dr., specializarea Ştiinte Politice, Universitatea Hyperion din Bucureşti.
Premierul tehnocrat, Dacian Cioloş, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România, a expus intenţiile Executivului apolitic de reformare a administraţiei publice locale, aducând în discuţie câteva propuneri despre cum ar putea arăta viitoarea regionalizare, făcând precizarea că anul acesta este unul electoral şi nu doreşte politizarea demersului. El a propus ca temele şi soluţiile să fie dezbătute în campania electorală locală de către candidaţi.
Relansând dezbaterea despre regionalizare, premierul Cioloş a menţionat anterior cǎ astfel de decizii se iau doar la nivel politic, deoarece Guvernul, populat cu tehnocraţi şi neavând legitimitatea urnelor, nu şi le poate asuma în locul partidelor politice. În acest sens, Guvernul nu poate iniţia procesul de revizuire a Constituţiei deoarece acesta necesită voinţa politicǎ a tuturor partidelor parlamentare, precum şi consultarea prin refendum a cetățenilor.
Premierul apolitic, invocând lipsa partizanatului politic, a propus atragerea de investiţii de către administraţiile locale, precum şi eficientizarea cheltuirii finanţărilor europene şi a celor de la bugetul naţional, însă nu oricum, ci doar prin aplicarea regulilor şi criteriilor în ceea ce priveşte fondurile. Raţionalizarea cheltuielor de la bugetul de stat a fost transmisă primarilor de premier, fiind de părere că este necesară „reducerea la maximum a alocărilor din Fondul de Rezervă al Guvernului, iar banii trebuie să fie alocaţi doar pentru situații cu adevărat excepționale, pentru a nu premia neperformanții”, sugerând că alocările de fonduri către primării nu vor mai avea în vedere cerinţe politice cu scop electoral, ci se vor aloca doar pe baza criteriile manageriale şi ale eficienţei economico-administrative.
După revizuirea Constituţiei şi inserarea în legea funadamentală a regionalizării, fundamentată pe principiile descentralizării şi subsidiarităţii, regiunile vor încerca să devină competitive atrăgând şi accesând finanţări. În acest sens, premierul apolitic a ţinut să precizeze că „trebuie să ne gândim și la perspectiva de după 2020, când filozofia programelor europene va pune un accent major pe dezvoltarea de proiecte competitive - trebuie să fim pregătiți pentru această provocare, să avem o administrație locală și regională cu o capacitate administrativă și financiară adecvată”.
Execuţia bugetară a Uniunii Europene, în perioada 2020-2027, va presupune ca fondurile alocate regiunilor să se realizeze prin concurs de proiecte la care vor participa şi noile regiuni din România, alături de marile regiuni sau euroregiuni. Viitoarele regiuni vor putea contacta credite pentru dezvoltare, în nume propriu, când vor dispune de personalitate juridicǎ.
Care ar fi modele regionalizării?
Premierul tehnocrat a propus trei tipuri:
„1. Regiunile administrative se pot forma pe structura regiunilor de dezvoltare actuale şi în acest fel se pot păstra actualele Consiliile judeţene;
2. Regiunile administrative pot fi create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menținerea ca la nivelul județean să existe doar un oficiu prefectural și instituţii deconcentrate - județul devenind astfel o subunitate funcțională a regiunii. În acest caz nu ar mai exista consilii județene;
3. Regiunile administrative mai mici (între 15-18), pot fi create prin fuziunea a 2-3 județe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-județene economice și de forță de muncă, conexiuni de transport, populație și suprafața, afinități culturale și istorice, existența unor orașe care pot funcționa ca poli de creștere economică și care pot avea un efect benefic asupra întregii regiuni”.
Modelul regional, mai aproape de realităţile României, ar consta în fuzionarea mai multor judeţe cu potenţial economic raportat la un număr suficient de locuitori. Astfel, judeţul ar dispărea şi noile unităţi administrativ teritoriale regionale s-ar putea autoguverna în baza autonomiei locale şi a transferului de competenţe de la centru. Pentru ca regiunea să fie creată juridic de legiuitor este nevoie de revizuirea Constituţiei, mai exact a Titlului I, Principii generale, art. 3, alin (3), unde se menţionează că „teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii”.
Comasarea unor judeţe sărace ar putea conduce la fabricarea unor regiuni cu resurse financiare insuficiente, iar fuzionarea judeţelor cu bugete mai mari ar putea conduce la aparariţia unor regiuni bogate. Prin urmare, migraţia ceţăţenilor din regiunile sărace către cele cu venituri mai mari ar putea deveni realitate, iar depopularea regiunilor sărace ar obstrucţiona funcţionarea viitoarelor administraţii regionale. Soluţia ar putea consta în fuzionarea mai multor judeţe cu bugete mari şi medii, în vederea accesării liniilor de finanţare necesare dezvoltării acestora. Riscul ca regiunile bogate să prospere şi cele sărace să nu se poată dezvolta este la fel de mare.
Prin urmare, regionalizarea presupune costuri şi beneficii atât pentru regiuni, cât şi pentru cetăţeni, iar administraţiile regionale ar trebui să devină adevărate guverne locale pentru a putea depune proiecte şi accesa finanţari europene sau de a atrage investiţii private de la organismele financiare internaţionale sau europene. Reforma administrativ-teritorială, având ca scop apropierea deciziilor faţă de cetǎţeni, va reprezenta guvernarea regională descentralizatǎ. Parteneriale public-privat ar putea reprezenta soluţia.
Descentralizarea administrativă, prin transferarea de competenţe şi responsabilităţi, de la centru la periferie, de la Guvern spre viitoarele regiuni înzestrate personalitate juridicǎ, va fi însoţită şi de transferul resurselor şi astfel Guvernul ar cunoaşte sursele bugetare ale regiunilor.
