Internaţionalul englez Ben Chilwell s-a accidentat şi riscă să rateze Cupa Mondială

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-11-2022

Actualizat: 03-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Chilwell a resimţit dureri la coapsa stângă după un sprint şi a căzut pe gazon, înainte de a fi ajutat să părăsească terenul de staff-ul medical al clubului londonez.

"Mă simt îngrozitor pentru el. Uneori, un ischio-gambier îţi trimite un mic semnal de avertizare. Atunci ridici mâna", a comentat fostul selecţioner al Angliei, Glenn Hoddle, pentru BT Sport. Acesta consideră că ar putea fi vorba de o leziune destul de gravă în cazul lui Chilwell, ţinând cont de grimasele jucătorului în momentul accidentării.

Reece James, coleg cu Chilwell la Chelsea, va rata cu siguranţă turneul din Qatar, după ce a suferit o accidentare la genunchi, în timp ce fundaşul dreapta Kyle Walker de la Manchester City se confruntă cu o problemă inghinală.

Termenul limită stabilit de FIFA în vederea prezentării loturilor definitive pentru Cupa Mondială 2022 este 13 noiembrie, cu o săptămână înaintea startului competiţiei.

Anglia face parte din Grupa B la turneul final din Qatar, urmând să joace pe 21 noiembrie contra Iranului, pe 25 noiembrie împotriva Statelor Unite şi pe 29 noiembrie contra Ţării Galilor.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri