Intervenţie a jandarmilor în comuna Berislăveşti, unde un urs a intrat într-o gospodărie şi a atacat un porc

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 11-11-2023

Actualizat: 11-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Jandarmii din judeţul Vâlcea intervin, sâmbătă seară, in localitatea Berislăveşti, unde un localnic a anunţat că un urs i-a intrat în curte şi a atacat un porc.

 

Conform reprezentanţilor Jandarmeriei Vâlcea, un bărbat din satul Rădăcineşti, comuna Berislăveşti a sunat, sâmbătă seară, la 112, solicitând intervenţia autorităţilor întrucât un urs a intrat în curtea sa.
"Potrivit informaţiilor primite, animalul sălbatic a atacat un porc şi a părăsit zona, îndreptându-se către o pădure. Nu au fost atacate persoane", informează Jandarmeria Vâlcea, potrivit news.ro.

 

La ora transmiterii acestei ştiri, un echipaj de jandarmi se deplasează la faţa locului pentru intervenţie şi monitorizarea zonei în care animalul şi-a făcut apariţia.
Este pentru a doua oară săptămâna aceasta când ursul îşi face apariţia în comuna Berislăveşti. Localnicii au  reclamat şi marţi că un urs a intrat în comună, însă la scurt timp animalul s a întors în pădure fără a face victime.

 

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri