Întrebarea care provoacă insomnii la nivel global

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 19-09-2017

Actualizat: 20-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

stiripesurse.ro vă prezintă principalele teme din presa zilei, punând accentul pe un articol din Ziarul Financiar în care este prezentată o analiză economică pe o temă de maxim interes la nivel global: ”De unde va veni următoarea criză?”

Ziarul Financiar:

O înăsprire a politicilor monetare, potenţiale crize în China şi Italia, dezechilibre pronunţate la nivelul comerţului mondial şi populismul, acestea sunt doar câteva dintre potenţialele surse ale unei viitoare crize financiare în viziunea celei mai mari bănci germane, Deutsche Bank. La rândul ei, BIS, Banca Reglementelor Internaţionale, banca centrală a băncilor centrale, avertizează cu privire la nivelul crescut de îndatorare şi dobânzile ultramici.
În cadrul unui raport recent Deutsche Bank avertizează că „există mai multe segmente ale sistemului financiar mondial care par să fi atins niveluri extreme“, potrivit CNBC.
„Este vorba printre altele de valorile atinse de multe categorii de active, dimensiunea incredibilă a bilanţurilor băncilor centrale, nivelurile datoriilor, dobânzile ultrascăzute şi chiar şi susţinerea ridicată de care se bucură populiştii la nivel mondial. Dacă va exista o criză relativ curând (în 2-3 ani), ar fi dificil să spui că nu ai fi avut cum să nu vezi aceste riscuri“, se arată în raportul Deutsche Bank.
Deşi strategii Deutsche Bank remarcă faptul că lista lor „nu este nici pe departe o previziune că aceste riscuri se vor materializa“, aceasta este menită să indice zonele de risc din sistemul financiar care ar putea crea probleme la nivel mondial.
Descriind planurile băncilor centrale de retragere a stimulentelor din ultimii ani drept o „călătorie în necunoscut“, strategii băncii germane avertizează că „istoria ar sugera că vor exista consecinţe considerabile ale acestor planuri având în vedere nivelul ridicat al preţurilor multor active la nivel mondial“.
Strategii Deutsche Bank avertizează că există pericolul ca băncile centrale şi guvernele să nu mai aibă muniţie pentru a contracara următoarea recesiune având în vedere dobânzile deja scăzute, bilanţurile încărcate şi nivelul ridicat al datoriilor guvernamentale.
Nivelul scăzut al inflaţiei reprezintă de asemenea un motiv de îngrijiorare, iar strategii Deutsche Bank spun că „nu este imposibil să asistăm la un plus şi nu un minus de QE“. (Mai multe detalii AICI)

România Liberă:

Direcţia care trebuia să-i bage în sperieţi pe cei cu averi mari (după ce i-a amenințat că le găsește banii neimpozitaţi) are o activitate anemică. Din 2015, această direcție a ANAF a luat în vizor aproape 300.000 de români, dar a găsit, până acum, cu bani negri, doar 79 de cetățeni. Pe aceștia i-a pus să plătească aproximativ zece milioane de euro, din care a încasat efectiv numai 1,1 milioane de euro.
În acelaşi timp, cei 64 de inspectori ai acestei direcţii cu activitate asemănătoare vestitului IRS (Internal Revenue Service, Fiscul american), încasează anual venituri brute de 1 milion de euro. RL vă prezintă, în premieră, numele unora dintre cei prinşi cu ocaua mică: patronul uneia dintre cele mai cunoscute echipe de fotbal din România, un fost fotomodel, soţia unui fost viceprimar de oraş din Muntenia, un asociat al Elenei Udrea şi o săteancă din Suceava care s-a plâns judecătorilor că i-au fost impozitate, ilegal, darurile de nuntă.
17 plângeri penale depuse de ANAF
În lupta pentru combaterea evaziunii fiscale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a creat o structură specializată care a început să funcţioneze în urmă cu doi ani – Direcţia Generală Control Venituri Persoane Fizice cu Risc Fiscal. În acest moment, Direcţia are opt servicii regionale (Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Iaşi, Braşov, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara), venitul mediu brut al unui inspector fiind de 5.900 lei lunar. O reglementare internă a Direcţiei prevede ca un inspector să lucreze concomitent, în medie, la cinci dosare.
Ce presupune lucrul într-un dosar? Practic, compararea sumelor cheltuite de o persoană cu cele încasate. O verificare laborioasă în care, la sfârşitul investigaţiei, cel cercetat este chemat să aducă acte doveditoare. În cazul în care justificările nu-i conving pe cei de la ANAF, se calculează suma pe care contribuabilul trebuie să o achite la buget, plus penalităţi, pentru diferenţă. După caz, se depune şi o plângere penală. În 17 dintre cele 79 de situaţii în care români au fost prinşi în neregulă, Fiscul s-a adresat procurorilor. (Mai multe detalii AICI)

Adevărul:

Problemele majore vin de la abordarea tot mai iresponsabilă a conducerii statelor din arealul regional, la marginea Europei, puţin conştient de nivelul critic al acestor ameninţări şi tendinţa de cădere în conflict.
Regiunea Mării Negre este direct afectată de ameninţările de securitate globale – cele mai prezente fiind cele nucleară şi cibernetică, cu impact major – dar mai ales de perspectiva de evoluţie a crizelor europene, cu precădere cele date de regâdirea viitorului Europei care divide sau creează coeziune, creează falii sau membri de rang 2 şi 3 în eşafodajul Uniunii Europene.
În Regiunea Extinsă a Mării Negre, ultimele evoluţii ne arată schimbări bruşte în trendurile de evoluţie a statelor, cu precădere în spaţiul conflictelor îngheţate, acolo unde Ucraina e în turbulenţe şi criză auto-create prin afacerea Saakaşvili, speculată de opoziţie, dar care creează vulnerabilităţi lesne de speculat de către vecinul estic rus, în timp ce Armenia semnalează la nivel public schimbări sensibile de simţăminte, opţiuni şi orientări strategice la nivelul populaţiei. O lume anapoda, în tumultul reaşezărilor, care alunecă periculos spre prăpastia conflictelor deschise şi exploziilor de violenţă. (Mai multe detalii AICI)

RFI:

Le Figaro se opreşte mult asupra figurii lui Alexandr Kalenin. Fondator al organizaţiei « Stat creştin » - mişcare ce revendică 4.500 de membrii şi care se vrea o replică în faţa organizaţiei stat islamic – Kalenin ameninţă toate cinematografele din Rusia care vor să proiecteze respectivul film dar dezminte că ar fi participat la vreo acţiune violentă. « « Matilda » este considerat de creştinii ruşi drept un sacrilegiu », spune virulentul activist de doar 33 de ani. El a obţinut în parte câştig de cauză. Prima reţea de distribuţie din Rusia care deţine peste 620 de săli de cinema a renunţat să mai proiecteze filmul « din motive de securitate » după ce o serie de clădiri au fost incendiate. In ciuda criticilor şi a presiunilor, responsabilii ruşi au autorizat în luna august difuzarea acestei pelicule la Moscova.
Organizaţia « Stat creştin » apare în contextul în care de multă vreme diverse curente ultraortodoxe seamănă zâzanie în Rusia. Discursul lui Kalenin nu respectă canoanele Bisericii iar gruparea sa acţionează în afara clerului. Unii comentatori îl descriu drept « terorist ortodox » scrie Le Figaro. (Mai multe detalii AICI)
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri