Inundaţiile fac PRĂPĂD în China. Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 10-07-2017

Actualizat: 10-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Peste 60 de persoane şi-au pierdut viaţa în inundaţii şi alunecări de teren de la sfârşitul lunii iunie şi până în prezent în provincia Hunan, în centrul Chinei, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP, potrivit agerpres.

Ploile torenţiale care s-au abătut de două săptămâni asupra regiunii au dus şi la strămutarea a 1,6 milioane de locuitori din această provincie, care are acelaşi număr de locuitori ca Franţa.

Reconciliere istorică. Iranul felicită Irakul pentru victorie şi se oferă să reconstruiască oraşele distruse de război

Cel puţin 63 de persoane au murit în urma alunecărilor de teren sau a prăbuşirii locuinţelor, a declarat Tang Biyu, director adjunct al serviciului de afaceri civile din Hunan. Alţi 20 de locuitori sunt daţi dispăruţi.

Circa 53.000 de case s-au prăbuşit, în timp ce aproape 350.000 de imobile au fost grav sau parţial afectate după cele 11 zile consecutive de ploaie, a precizat el, evaluând pagubele la 4,9 miliarde de euro.

Şi alte regiuni din China au fost afectate de inundaţii în ultimele săptămâni. La finalul lunii iunie, cel puţin zece persoane au murit şi 73 au fost date dispărute după o alunecare de teren dintr-un sat din provincia Sichuan.

În Guangxi, peste 20 de locuitori au murit sau au fost daţi dispăruţi după inundaţii care au distrus mii de locuinţe.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri