Investiție uriașă în sănătate: Proiect transfrontalier de peste 1,5 milioane euro

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 25-08-2025 16:37

Actualizat: 25-08-2025 19:37

Article thumbnail

Sursă foto: capital.ro

Peste 24.000 de locuitori din comunele Moftin (judeţul Satu Mare), Câmpulung la Tisa (judeţul Maramureş) şi din oraşul Vişkovo din Ucraina vor avea acces la servicii medicale de calitate prin intermediul unui proiect transfrontalier în valoare de peste 1,5 milioane euro, conform Agerpres.

Potrivit datelor publicate, luni, de Prefectura Satu Mare pe Facebook, la Moftin a avut loc conferinţa de lansare a proiectului "Sănătate pentru comunităţile din zona de graniţă - Parteneriat transfrontalier pentru accesul la un sistem de îngrijire comunitară", implementat de parteneriatul format din comuna Moftin - lider de proiect, împreună cu partenerii din comuna Câmpulung la Tisa şi oraşul Vişkovo din Ucraina.

"Proiectul este finanţat cu 1,54 milioane euro prin Programul Interreg VI-A Next România - Ucraina 2021-2027, iar la finalizarea acestuia se vor înfiinţa trei centre medicale noi şi vor fi achiziţionate echipamente performante, astfel încât peste 24.000 de locuitori să poată beneficia de servicii medicale de calitate", precizează sursa citată.

Prezent la eveniment, subprefectul Ioan Tibil a arătat că acesta este un exemplu de colaborare transfrontalieră.

"Acest proiect este un exemplu de colaborare eficientă transfrontalieră şi un pas important spre îmbunătăţirea accesului la servicii de sănătate moderne pentru locuitorii din zonele de graniţă. Le urăm mult succes în realizarea obiectivelor şi în transformarea acestui demers într-un model de bună practică la nivel regional! Totodată, apreciem în mod deosebit preocuparea constantă a autorităţilor locale din comuna Moftin pentru dezvoltarea şi modernizarea serviciilor de sănătate în mediul rural. Investiţiile susţinute în infrastructura medicală demonstrează angajamentul ferm faţă de nevoile reale ale cetăţenilor şi dorinţa de a asigura accesul echitabil la îngrijiri medicale pentru toţi locuitorii, indiferent de zona în care trăiesc", a transmis subprefectul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri