Investitorii din Olanda, Germania și Austria cumulează peste 51% din investițiile străine din România

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-09-2018

Actualizat: 29-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Primele trei țări din topul investitorilor străini în România cumulau 51,3% din soldul investițiilor străine directe (ISD), de la finele anului trecut, până la 38,917 miliarde de euro, o creștere de 12,3% față de anul anterior, reiese dintr-un studiu prezentat de Banca Națională a României (BNR).

În topul soldului ISD la 31 decembrie 2017, prima țară este Olanda – cu o pondere de 25,9%, în creștere de la 24,3%, în anul precedent, ca urmare a majorării cu 15,1% a valorii, până la 19,638 miliarde de euro, potrivit unei cercetări statistice realizate de BNR în colaborare cu Institutul Național de Statistică (INS).

Pe locul 2 a rămas Germania, cu o pondere de 12,8%, în scădere de 13,2%, deși soldul investițiilor a crescut cu 4,8%, până la 9,7 miliarde de euro.

Pe următoarele locuri s-au clasat, în această ordine: Austria – cu o pondere de 12,6%, în creștere de la 11,9% în anul anterior, după o majorare a soldului investițiilor cu 14,9%, până la 9,575 miliarde de euro; Italia – cu o pondere de 6,2%, în ușoară scădere de la 6,3%, în anul anterior, deși valoarea i-a crescut cu 7%, până la 4,74 miliarde de euro; Franța – cu 6,2%, în scădere de la 6,9% în anul anterior, la 4,73 miliarde de euro, cu 1,5% mai puțin decât în anul precedent.

„În ceea ce privește ordinea primelor cinci țări de origine a investițiilor directe, se observă că, față de anul precedent, Italia a surclasat Franța și Cipru, ocupând locul patru”, se scrie în studiul publicat de BNR.

Cipru a coborât pe locul 6, cu o pondere de 6,1% față de 6,5% în 2016, deși valoarea investițiilor a crescut 2,7%, până la 4,647 miliarde de lei.

Pe următoarele locuri s-au clasat: Luxemburg, care și-a crescut ponderea la 4,7%, de la 4,5%, deoarece și-a majorat valoarea investițiilor cu 18,6%, până la 3,543 miliarde de euro; Elveția, cu o pondere de 4,1%, de la 3,6%, după o majorare cu 23,5% a valorii investițiilor, până la 3,144 miliarde de euro; Grecia, cu o pondere de 2,3%, în scădere de la 2,8%, deoarece soldul i s-a redus cu 10,4%, până la 1,723 miliarde de euro.

Locurile 10 și 11 au aceeași pondere, de 2,1%, dar valori diferite și ambele constituie scăderi – Belgia de la 2,7%, respectiv Spania de la 2,4%. Valoarea investițiilor făcute de Belgia a scăzut cu 17,2%, până la 1,584 miliarde de euro, iar a celor făcut de Spania cu 8,8%, până la 1,56 miliarde de euro.

Olanda, alături de Cipru și Luxemburg sunt cazuri speciale, aici fiind înființate numeroase companii, datorită condițiilor fiscale, ceea ce le-a făcut să devină celebre paradisuri fiscale. Astfel, mulți dintre acești investitori sunt români.

Precum în 2016, un număr de 31 de țări aveau investiții de peste 100 de milioane de euro în România, cumulând 98,7% din total, iar limita a crescut de la 103 milioane de euro la 107 milioane de euro. Repartizarea pe țară a fost realizată în funcție de țara de rezidență a deținătorului nemijlocit a cel puțin 10% din capitalul social al întreprinderilor investiție directă din România.

Față de anul 2016, cifra de afaceri a companiilor reprezentând ISD-uri care au făcut investiții străine directe a crescut cu 11,1%, depășind valoarea de 164 de miliarde de euro, iar numărul mediu de salariați a crescut cu circa 3,6%, atingând nivelul de 1,3 milioane de salariați.

„Se constată că imobilizările corporale și necorporale, cu un sold final al anului 2017 în valoare de 34,65 miliarde de euro, reprezintă 45,7% din soldul total al ISD, ceea ce indică un grad semnificativ de stabilitate a investițiilor străine directe”, se subliniază în cercetarea realizată de BNR și INS. Ponderea acestora a crescut ușor, comparativ cu 45,5% în anul anterior, deoarece valoarea le-a crescut cu 8,5%.

Activitățile economice în care ISD se regăsesc în imobilizări corporale și necorporale la un nivel semnificativ sunt: industria (24,5% din total ISD, față de 24,9% în anul anterior, unde, în cadrul acesteia, industria prelucrătoare deține 16,7% din total ISD, comparativ cu 17,4%, înainte); construcțiile și tranzacții imobiliare (7,8%, în creștere de la 7%); comerț (5,9%, în scădere de la 6,5%).

Valoarea primeia a crescut cu 6,6%, până la 18,59 miliarde de euro, din care 12,63 miliarde de euro industria prelucrătoare (o creștere de 3,3%, de la an la an), și a imobiliarelor cu 20,2%, la 5,93 miliarde de euro, dar cea din comerț a scăzut cu 1,5%, până la 4,458 miliarde de euro.

Cele mai multe ISD-uri le-a atras regiunea de dezvoltare București-Ilfov – 60,3%, în creștere de la 59,9%. Alte regiuni de dezvoltare care au atras un volum important de ISD sunt Centru (8,9%), Vest (8,5%), Sud-Muntenia (6,3%) și Nord-Vest (5,6%). În acest caz, investițiile au fost localizate teritorial după sediul social al companiilor, ceea ce nu corespunde, întotdeauna, cu locul de desfășurare a activității economice.

„Activitatea întreprinderilor investiție străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra comerțului exterior al României. Contribuția acestora la exporturile de bunuri este de 73,4%, în timp ce la importurile de bunuri este de 66%, iar ponderea în exporturile și importurile de servicii se situează la 53% și respectiv 48% din totalul exporturilor, respectiv importurilor de servicii”, se subliniază în cercetarea citată.

Această contribuție este în ușoară scădere, față de anul anterior, atât la exporturile de bunuri, de la 74%, cât și la importuri, de la 66,3%, precum și la exporturile de servicii, de la 58,8%, și importurile de servicii, de la 59,9%.

Industria prelucrătoare este principala activitate cu excedent comercial (8,21 miliarde de euro, în creștere de la 7,862 miliarde de euro, în anul anterior), în special datorită subdomeniilor mijloace de transport (4,44 miliarde de euro, în creștere de la 4,118 miliarde de euro), mașini, utilaje și echipamente (1,565 miliarde de euro, în creștere de la 878 de milioane de euro).

De asemenea, evoluția se datorează excedentelor din metalurgie (1,5 miliarde de euro, în anul anterior), fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă (1,124 miliarde de euro, în creștere de la 1,146 miliarde de euro), textile, confecții și pielărie (938 de milioane de euro, în creștere de la 896 de milioane de euro), precum și fabricarea calculatoarelor, altor produse electronice, optice și electrice (571 de milioane de euro, în creștere de la 494 de milioane de euro).

„Se constată că majoritatea activităților industriale au înregistrat excedente în comerțul cu bunuri, iar în majoritatea celorlalte activități se consemnează deficite. De remarcat că excedente se înregistrează și în cadrul întreprinderilor ISD cu activitatea principală energie electrică, gaze și apă (excedent de 221 de milioane euro) și industrie extractivă (excedent de 42 de milioane de euro). În cadrul activității agricultură, silvicultură și pescuit balanța comercială a fost echilibrată”, se subliniază în cercetarea citată.

Ponderea predominantă în fluxul participațiilor la capital în 2017, care a fost de de 2,235 miliarde de euro, în scădere de la 3,2 miliarde de lei în anul anterior, este asigurată de: restructurările de companii, cu 1,158 miliarde de euro, reprezentând 52% din participații, în scădere de la 2,168 miliarde de euro, reprezentând 68%, și de dezvoltările de întreprinderi, cu 787 de milioane de euro, respectiv 35% din participații, în creștere de la 773 de milioane de euro, respective 24% din participații.

„În anul 2017, investițiile greenfield și cele din categoria fuziuni și achiziții (M&A) au urmat tendința din ultimii ani, înregistrând un nivel foarte redus. Astfel, investițiile greenfield au contribuit cu numai 77 de milioane euro la fluxul investițional în participații la capitalul social al întreprinderilor ISD, iar fuziunile și achizițiile cu 213 milioane euro”, se subliniază în cercetarea realizată de BNR și INS.

Soldul IDS în firmele greenfield era, la finele anului trecut, în valoare de 44,778 miliarde euro, reprezentând 59% din soldul ISD, în creștere de la 39,652 miliarde de euro, respectiv 56,6% din sold ISD.

Din punct de vedere al repartizării pe principalele activități economice, ISD-urile în firme greenfield s-au orientat cu precădere spre industria prelucrătoare (30,9% din soldul ISD în acestea, în scădere de la 31,6%). Alte ramuri în care aceste investiții au o pondere semnificativă sunt: construcții și tranzacții imobiliare (16,5%, în scădere ușoară de la 16,8%), comerț (15,4%, în creștere ușoară de la 15,9%) și activități profesionale, științifice, tehnice și administrative și servicii suport (8,4%, în creștere ușoară de la 8,9%).

Cea mai mare parte a investițiilor străine directe în întreprinderi greenfield se concentrează, pe ansamblul ISD, în regiunea București-Ilfov (60,1% din soldul ISD în întreprinderi greenfield, în creștere de la 56,3%. Aceasta este urmată de regiunea Centru cu 11,9%, în scădere de la 12,6%, regiunea Vest cu 10,6%, în stagnare, și Nord-Vest cu 6,3% din soldul ISD în întreprinderi greenfield, în creștere ușoară de la 6,4%.

Cele mai mari investiții în companii greenfield provin din Olanda (22,4%, în creștere de la 20,5%), urmate de cele din Germania (17,1%, în creștere de la 18,6%), Austria (14,8%, în creștere de la 10%) și Italia (6,5%, în scădere de la 7,9%).

Industria, imobiliarele și comerțul au ajuns să reprezinte 72,2% din totalul (soldul) investițiilor străine directe (ISD) făcute în România până la finele anului trecut, de 54,72 miliarde de euro. Cele trei ocupau aceleași poziții în anul anterior, dar ponderea le-a crescut cu 1,2 puncte procentuale și valoarea cu 10%.

Industria a rămas, anul trecut, activitatea economică cu cea mai mare pondere din ISD, de 43,1%, în creștere de la 44,2%, în anul precedent. Ponderea i s-a redus, deși suma totală investită a crescut cu 5,4%, ajungând la 32,66 de miliarde de euro. Aceasta are de peste zece ani cea mai ridicată pondere și valoare, în condițiile în care adună mai multe industrii cu activitate intensă, precum cel auto.

Din industrie, industria prelucrătoare a rămas, anul trecut, comparativ cu anul anterior, la aceeași pondere din ISD, de 32%, dar a crescut cu 8%, ajungând la un sold de 24,25 miliarde de euro.

În cadrul acestei industrii, cea mai bine reprezentată este industria mijloacelor de transport (auto și componente auto), al cărei soldul din ISD a fost de 7,4%, în creștere de la 6,7% în anul anterior, deoarece valoarea investițiilor i s-a majorat cu 19,44%, până la 5,62 miliarde de euro.

Alte industrii prelucrătoare bine reprezentate sunt: prelucrarea țițeiului, produse chimice, cauciuc și mase plastice – 6,4% din sold ISD, la același nivel ca anul trecut, dar cu o creștere a valorii de 8,7%, până la 4,88 miliarde de euro; metalurgia – 4,2% din sold ISD, în creștere de la 4,1%, în anul anterior, până la 3,15 miliarde de euro, o majorare cu 10% față de anul anterior.

Tot în cadrul industriei, categoria energie electrică, gaze și apă reprezenta 8,5% din soldul ISD, la finele anului trecut, în scădere de la 9,6% în anul anterior, până la 6,45 miliarde de euro, de asemenea, o reducere, dar cu 3,9%.

Pe lângă industrie, altă activitate care a atras importante investiții străine este reprezentată de construcții și tranzacții imobiliare. Ponderea acesteia în soldul ISD a ajuns la 15,3%, în creștere de la 14%, în anul precedent, deoarece valoarea i s-a majorat cu 18,55%, până la 11,61 miliarde de euro.

Alte activități economice care reprezentau ponderi importante din ISD sunt: comerțul – 13,8% din sold ISD, o pondere în creștere cu un punct procentual față de anul precedent, ca urmare a unei valori de 10,44 miliarde de euro, cu 16% peste cea de la finele anului anterior; intermedierile financiare și asigurările – 12,4% din ISD, față de 12,6% în anul precedent, până la o valoare de aproape 9,4 miliarde de euro, o majorare de 6,3%, comparativ cu 2016.

Activitatea economică care a rămas la cea mai redusă pondere în ISD, de 0,6%, este cea de hoteluri și restaurante, deși soldul i-a crescut cu 8,5%, până la 449 de milioane de euro. Explicația este că valoarea investițiilor atrase de această activitate este încă scăzută, comparativ cu cea a altor activității.

Soldul ISD la 31 decembrie 2017 a atins nivelul de 75,85 miliarde de euro, cu 8,2% peste cel de la aceeași dată a anului precedent. Din acest total, distribuția este următoarea: 52,746 miliarde de euro capitaluri proprii, inclusiv profitul reinvestit (69,5%), o creștere de 7,7% față de anul precedent; 23,1 miliarde de euro credit net primit de la investitorii străini (30,5%), o majorare de 9,2%, comparativ cu aceeași dată a anului precedent.

Veniturile nete din participaţii la capital, care au fost calculate ca diferenţă între profiturile după impozitare și pierderile companiilor, au fost în valoarea de 5,259 miliarde de euro, la finalul anului trecut, o creștere de 22,7% față de anul anterior.

Un profit cumulat după impozitare de 8,068 miliarde de euro au obținut firmele străine în România, anul trecut, cu 8,9% peste cel de la aceeași dată a anului precedent. În schimb, pierderile acestora au scăzut cu 10% față de aceeași dată a anului anterior, până la 2,8 miliarde de euro.

Veniturile nete din dobânzi au înregistrat un nivel de 618 milioane de euro, la finele anului trecut, o majorare de 21%, comparativ cu aceeași dată a anului precedent. Acestea au fost calculate ca diferenţă între dobânzile primite de către investitorii străini direcţi creditele acordate companiile din România şi dobânzile plătite de către aceştia pentru creditele primite de la companiile lor din România, atât direct, cât şi prin alte companii nerezidente din cadrul grupului.

Fluxul net de ISD de anul trecut a crescut cu 6,2% față de anul anterior, până la 4,79 miliarde de euro, iar distribuția acestora este diferită față de anul anterior.

Aportul la capitalurile proprii a fost, anul trecut, de 3,968 miliarde de euro, o scădere de 8,6%, comparativ cu anul anterior. Această sumă a rezultat din însumarea participaţiilor la capitalul companiilor ISD, în valoare de 2,235 miliarde de euro, al căror nivel a fost cu 30,2% mai mic decât cel din anul anterior, cu profitul reinvestit în întreprinderile ISD, în valoare de 1,733 miliarde de euro, cu 52,3% peste nivelul din anul precedent. În plus, creditul net de la investitorii străini a crescut de 4,7 ori, anul trecut față de anul anterior, până la nivelul de 829 de milioane de euro.

Cercetarea statistică pentru determinarea investițiilor străine directe (ISD) în România în anul 2017 a fost realizată de BNR în colaborare cu INS, în baza metodologiei prevăzute de Manualul Balanța de plăți și poziția investițională internațională, editat de Fondul Monetar Internațional, ediția a 6-a (BPM6).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri