Ioana Stănciulescu şi Antonia Duţă s-au calificat în finalele de la bârnă şi sol, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Baku

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 01-04-2022

Actualizat: 01-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: nbc

Sportivele române Ioana Stănciulescu şi Antonia Duţă s-au calificat în finalele de la bârnă şi sol, vineri, la Cupa Mondială de gimnastică artistică de la Baku (Azerbaidjan).

Stănciulescu a încheiat pe locul al patrulea calificările de la bârnă, cu 13,133 puncte, devansată de ucraineana Daniela Batrona, 13,433, germanca Sarah Voss, 13,433, şi de gimnasta franceză Carolann Heduit, 13,333. Antonia Duţă a fost ultima (a 34-a), cu 9,100, potrivit Agerpres.

Antonia Duţă s-a revanşat la sol, încheind calificările pe locul al cincilea, cu 12,566. Stănciulescu s-a clasat doar pe locul 20, cu 11,433.

Ioana Stănciulescu reuşise joi să se califice în finalele de la paralele şi sărituri.

Ea va evolua sâmbătă în finalele la aceste aparate, iar duminică sunt programate finalele de la sol (Antonia Duţă) şi bârnă (Stănciulescu).

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri