Iohannis, reacție vehementă după ATENTATUL din Franța

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-07-2016

Actualizat: 15-07-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Klaus Iohannis reacționează vehement la atentatul terorist de la Nice, Franța, unde un localnic de origine tunisiană a intrat cu un camion în mulțimea strânsă să privească artificiile de Ziua Franței. Cel puțin 80 de persoane au fost ucise.

„Condamn ferm atacul înfiorător care a avut loc azi noapte la Nisa, de Ziua Națională a Franței. Teroarea a lovit din nou poporul francez, a lovit din nou Europa. O zi de sărbătoare s-a transformat într-una de doliu, după ce o mână criminală a curmat viețile a zeci de oameni și a lăsat în urmă peste o sută de răniți.

Flagelul terorismului trebuie combătut, actele de cruzime trebuie stopate și putem face asta doar uniți împotriva celor care nu au nicio justificare pentru actele lor.

Transmit condoleanțe familiilor victimelor și multă putere celor răniți! România este alături de Franța în aceste clipe îngrozitor de dureroase”, este mesajul lui Iohannis.

Vezi și: LIVE UPDATE - ATENTAT în Franța de Ziua Națională: Foarte mulți morți / VIDEO

ATENȚIE IMAGINI DURE - Momentul atacului de la Nisa (18+)/ VIDEO-FOTO

Reacția lui Cioloș după atentatul din Nisa: Rămânem solidari împotriva urii şi a violenţei

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri