Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Cristoiu, ipoteză neașteptată despre olandezul pedofil: seamănă tare cu butoiul lui Dincă

bzi.ro
cristoiu

Analistul Ion Cristoiu afirmă că în cazul Dâmbovița, ca și în cazul Caracal, comunicarea publică a fost dezastruoasă și consideră suspectă graba autorităților de a accepta ipoteza că olandezul, ucigașul Adrianei, s-a sinucis.

Citește și: Pericol în Capitală: un bărbat lovește din senin femeile pe stradă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Jurnalistul a afirmat joi, la emisiunea Gândurile lui Cristoiu, că, spre deosebire de Caracal, cazul Dâmbovița este mult mai grav, deoarece olandezul ar fi venit “la fix” în România pentru a-și satisface poftele sexuale, informează Mediafax.

„În cazul acesta avem de-a face cu un cetățean străin, pedofil în țara lui care a venit aici într-o țară unde știa că poate să-și satisfacă poftele. Ăsta este cel mai grav lucru, asta înseamnă că în Olanda, în cercurile pe care noi nu le știm... România are, de regulă reputații de genul ăsta o au țările în curs de dezvoltare, de mâna a paisprezecea”, a susținut Ion Cristoiu.

În opinia sa, autoritățile române nu au făcut niciun efort de a explica opiniei publice ce s-a întâmplat cu olandezul, dacă s-a sinucis sau a fost sinucis, luând de bună ipoteza sinuciderii. “Opinia publică din România, pentru a nu suspecta ceva în neregulă, avea nevoie de o explicație simplă, nu văd de ce, dacă nu am cerut sau dacă am cerut și nu ni s-a dat, n-am bătut cu pumnul în masă și în public, măcar Klaus Iohannis sau Dăncilă să spună (...) Avem, ca și în cazul Caracal, ceva în neregulă în comunicare. Ori ei sunt nătângi în comunicare, ceea ce nu cred, ori ascund și ai noștri ceva. Adică și pentru autoritățile de la noi dosarul s-a închis prea repede. Gata, s-a sinucis, s-a terminat”, a explicat Ion Cristoiu.

Analistul politic a mai spus că ne îndreptăm spre o cădere a Guvernului, în urma moțiunii de cenzură anunțată de Opoziție. “După părerea mea, ce nu am luat în calcul și ce nu iau în calcul toți cei care susțin că moțiunea nu o să treacă și eu spun că o să treacă, este flămânzirea PNL-istă (...)Va fi un Guvern minoritar, ei vor sprijini și amândoi, și Ponta, și Tăriceanu, au interesul în căderea acestui Guvern, nu știu dacă li se vor face jocul”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că fostul președinte Traian Băsescu nu se aștepta la decizia Curții de Apel București, conform căreia europarlamentarul PMP a colaborat cu fosta Securitate ca poliție politică.

“Cazul, darea-n gât al lui Traian Băsescu, e una din marile enigme ale lumii de astăzi, din câte îmi dau eu seama este că Traian Băsescu nu se aștepta la decizia instanței. (...) E o decizie, eu suspectez din afara României, e o decizie de mare pedepsire a lui Traian Băsescu”, a susținut analistul politic.

Cât despre puzderia de candidați la prezidențiale, Ion Cristoiu a susținut că doar câțiva dintre ei sunt serioși, restul fie sunt iepuri, fie candidează mai mult că trebuie, decât să câștige. Analistul politic a criticat numărul mare de semnături false cu care candidații s-au prezentat la BEC.

„Povestea cu semnăturile este una din comediile democrațiilor românești, adică din condițiile impuse de lege, dar care sunt de fapt… nu sunt respectate. Domnul Zegrean are dreptate normal ar fi să fie toți acum, eventual puși să își refacă listele și chiar amânate alegerile, în acel moment vă spun că la viitoarele prezidențiale vom avea numai 4-5 candidați. Așa se și explică inflația. Dar noi avem în România post decembristă o serie întreagă de găinării, aici e o găinărie”, a spus jurnalistul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.