Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ion Iliescu e invitat: Klaus Iohannis depune, sâmbătă, la Parlament, jurământul pentru al doilea mandat de președinte

Inquam Photos / Adriana Neagoe
iohannis gesturi reactii

Klaus Iohannis va depune, sâmbătă, la Parlament, jurământul de preşedinte al României pentru noul mandat de cinci ani. Şedinţa comună solemnă a Camerei Deputaţilor şi Senatului va avea loc de la ora 14.00.

La ceremonie sunt invitaţi să participe: membrii Guvernului, în frunte cu premierul Ludovic Orban; judecătorii Curţii Constituţionale; foştii şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu; Principesa Margareta, Custodele Coroanei române şi Principele Radu; Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel; Arhiepiscopul şi Mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu; preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Corina Corbu; procurorul general interimar, Bogdan Licu; preşedintele Academiei Române; şeful Statului Major al Armatei, Daniel Petrescu; primarul Capitalei, Gabriela Firea; Avocatul Poporului; Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu; directorii SRI şi SIE; comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

Citește și: Laura Codruța Kovesi lăsată de izbeliște!

Şedinţa solemnă va dura o oră iar în timpul acesta vor lua cuvântul preşedintele CCR, Valer Dorneanu, Klaus Iohannis şi patriarhul BOR, care va binecuvânta învestitura preşedintelui României.

Cheltuielile acestui eveniment vor fi suportate din bugetul Camerei Deputaţilor, informează mediafax.ro.

Citește și: Guvernul Orban, dinamitat din interior: Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică

Pe 28 noiembrie, Curtea Constituţională a României a validat, cu unanimitate de voturi, rezultatul alegerilor prezidenţiale şi alegerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte.

Klaus Iohannis a afirmat că în cel de-al doilea mandat al său va acţiona pentru o mai bună funcţionare a autorităţilor şi instituţiilor publice şi va veghea pentru respectarea Constituţiei.

Citește și: DNA a deconspirat o altă rețea importantă!

Potrivit articolului 82 din Constituția României, după ce rezultatul alegerilor prezidențiale este validat de Curtea Constituţională, „candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: -Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!-”.

Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Constituția prevede, de asemenea, că preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.

Citește și: Klaus Iohannis o recompensează pe Ana Birchall? Oportunitate pentru fostul ministru al Justiției .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.