Singurul EXIT-POLL din România, ora 21.00. Au mai rămas 0 zile 16 ore 12 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ionel Ganea, atac dur la adresa lui Gigi Becali: 'Oierul face gargară cu apă'

Bugetul.ro
Becali bugetul

După o nouă înfrângere în Liga 1, 0-2 cu Botoșani, Ionel Ganea, tehnicianul lui ASA Târgu Mureș, a declarat că e conștient de faptul că echipa sa nu mai are nicio șansă să evite retrogradarea. Totuși, acesta speră că echipa ardeleană va beneficia de un proiect solid în liga secundă, lăsând de înțeles că va continua pe banca fostei vicecampioane a României și din sezonul viitor.

"E adevărat că nu mai avem șanse să ne salvăm, dar vom juca serios toate meciurile. Hagi trebuie să fie un exemplu pentru noi toți. A meritat acest titlu, pentru că Viitorul a avut constanță și acesta a fost marele său avantaj. Și la Târgu Mureș e un potențial foarte mare, sunt condiții foarte bune.

Acum să vedem ce se întâmplă cu planul de reorganizare și apoi se va face un proiect de viitor", a spus Ganea, la TV Dolce Sport.

Antistelist convins, tehnicianul ardelenilor a comentat și intenția celor de la Steaua, care au amenințat că vor merge la TAS pentru a contesta titlul câștigat de Viitorul. "Oierul face gargară cu apă. Știe foarte bine ce a votat Valeriu Argăseală în Comitetul Executiv. Totul s-a decis pe vot, prima regulă sunt meciurile directe din play-off, așa cum e și în Europa", a mai declarat Ganea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.