Ionuț Radu, portarul naționalei de tineret a României: ’Cred că sunt parte din ultima generaţie a României care a crescut jucând fotbal pe stradă’

Ionuţ Andrei Radu (21 de ani) s-a impus ca titular la Genoa, după ce a începul sezonul ca rezerva lui Georgio Marchetti, şi a acceptat să vorbească pentru presa din Italia despre primele experienţe ca titular în Serie A.

Căpitanul naţionalei U21 şi-a spus povestea, de la cele mai fericite momente din viaţă, până la cele mai triste. Andrei Radu tranversează cea mai bună perioadă din scurta sa carieră.

Radu s-a calificat cu naţionala de tineret la Euro 2019, turneu final găzduit de Italia şi San Marino. Portarul a acceptat să vorbească pentru cei de la site-ul itasportpress.it.

"Impactul Seriei A a fost complicat: s-au schimbat viteza de execuţie şi calitatea jucătorilor. Veneau acum şuturi puternice şi precise. Am învăţat câte ceva de la toţi antrenorii. La Genoa am crescut datorită colegilor de echipă, în special graţie echipei de antrenori de portari, condusă de Scarpi şi Raggio Garibaldi. Să te bucuri de o atmoferă precum cea de pe Ferraris (n.r. stadionul lui Genoa) îţi dă emoţii foarte puternice. În teren este complet diferit. La începutul meciului cu Chievo, pe tunelul de acces, mi-am adus aminte de sacrificiile pe care le-am făcut, de visele pe care le aveam când eram copil, de emoţiile pe care fotbalul ţi le transmite. Adrenalina a fost uriaşă. Cred că sunt parte din ultima generaţie a României care a crescut jucând fotbal pe stradă", a declarat Andrei Radu pentru itasportpress.it.

Internaţionalul român de tineret şi-a adus aminte şi de perioada copilăriei. Radu susţine că a fost la început atacant, însă nu era un post care-l motiva prea mult, astfel că a trecut în poartă şi de aici a început ascensiunea sa. Goalkeeper-ul lui Genoa a vorbit şi despre un eveniment mai nefericit din viaţa sa, moartea surorii sale:

"La început am jucat ca atacant, dar nu-mi plăcea să alerg. Aici s-a produs transformarea mea. Foloseam pentru porţi stâlpi de electricitate, sticle umplute cu apă, pantofi, papuci, grămezi de iarbă. Odată am luat o minge în faţă şi am stat trei zile la pat. În spatele acestor blocuri era terenul lui FC Viitorul Bucureşti, o şcoală în zona mea unde am început fotbalul. Am fost o familie unită, am trei fraţi şi am mai avut o soră, care nu mai e. Alexandra avea 14 ani, eu aveam 9 când a decedat. Pe teren iau mereu cu mine un tricou alb imprimat cu poza ei, pe care-l las întotdeauna la stâlpul din dreapta. Este modul prin care eu o simt aproape şi simt că e cu mine", a mai spus Radu.