Ionuţ Stroe nu o vede cu ochi buni pe Elena Lasconi: În tradiţia consacrată a USR-ului, doamna va trebui să predea conducerea acestui partid

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 04-10-2024

Actualizat: 04-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Elena Lasconi

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat vineri că preşedinta USR, Elena Lasconi, cu siguranţă după primul tur, în tradiţia consacrată a USR-ului, va trebui să predea conducerea acestui partid. El a mai spus că până acum, aceasta nu a existat în politica mare românească şi nu e acelaşi lucru a conduce o mică comunitate de munte cu a conduce o ţară.

”Doamna Lasconi, cu siguranţă după primul tur, în tradiţia consacrată a USR-ului, va trebui să predea conducerea acestui partid. Doamna Lasconi poate să spună orice, dar a spune despre preşedintele Nicolae Ciucă că este mincinos sau neserios este o mare greşeală, ca să fim indulgenţi cu dânsa, pentru că preşedintele Ciucă în foarte multe rânduri a dovedit nu numai respect, echilibru şi onoare, dar şi prudenţă în ceea ce priveşte aceste răspunsuri la provocări”, a spus în emisiunea România Politică de la Prima News purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, scrie news.ro.

Ionuț Stroe: ”Lasconi manifestă aceeaşi agresivitate şi aceeaşi încercare de a judeca persoane sau situaţii pe care nu le cunoaşte, nu are habar”

El a arătat că ”Lasconi manifestă aceeaşi agresivitate şi aceeaşi încercare de a judeca persoane sau situaţii pe care nu le cunoaşte, nu are habar”.

”Până acum, doamna Lasconi nu a existat în politica mare românească. Nu e acelaşi lucru a conduce o mică comunitate de munte cu a conduce o ţară”, a mai spus Stroe.

Liberalul a arătat că ”trebuie să ne uităm la profilul acestor oameni şi să conştientizăm foarte clar care sunt cu adevărat cei cu profil de conducători de stat, care sunt oameni cu onoare, cu responsabilităţi şi experienţă şi bună reputaţie şi care sunt oamenii care evoluează la nivelul acesta destul de mic şi rudimentar şi zgomotos”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri