Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ipocrizia companiilor care mimează lupta cu încălzirea globală: principalii jucători din piață sunt departe de respectarea Acordului de la Paris

Flash 90
maree poluare Israel

Principalele companii generatoare de emisii din lume sunt departe de a se fi aliniat Acordului de la Paris privind încălzirea globală, relevă un raport al unui grup de investitori citat luni de Reuters, informează Agerpres. De asemenea, 107 dintre companii şi-au fixat ţinte de reducere a emisiilor pe termen mediu, dar numai 20 au îndeplinit toate criteriile de evaluare, iar din cele 75 care şi-au stabilit ţinte pe termen scurt, numai opt au îndeplinit respectivele criterii.

Grupul Climate Action 100+, ai cărui 575 de membri gestionează active în valoare de 54 de mii de miliarde de dolari, a fost creat în 2017 pentru a face demersuri pe lângă companiile responsabile de cea mai mare parte a emisiilor cu efect de seră cu scopul de a încuraja reducerea lor şi transparenţa în legătură cu acest factor.

Luate laolaltă şi privite ca o entitate statală, aceste companii - care includ Exxon, Aramco, BP sau Unilever - ar reprezenta al treilea cel mai mare poluator global, după SUA şi China, notează autorii raportului, intitulat "Climate Action 100+ Net-Zero Company Benchmark" şi care este primul de acest fel al grupului.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: 'Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural'

Acesta arată, între altele, că niciuna din cele 159 de companii nu a dezvăluit complet cum intenţionează să atingă obiectivul de a deveni până în 2050 sau mai devreme o întreprindere cu "net zero" emisii, inclusiv prin stabilirea de ţinte pe termen scurt şi mediu; în acelaşi timp, investitorii sunt nemulţumiţi de ritmul lent al schimbării din unele companii.

Raportul "arată că este nevoie urgentă de o mai mare implicare din partea companiilor şi de o mai mare ambiţie de a accelera o economie net-zero şi a permite un viitor sigur şi viabil", a spus Mindy Lubber, CEO şi preşedinte al organizaţiei pro-sustenabilitate Ceres şi membră în conducerea grupului Climate Action 100+.

Deşi 83 dintre companiile analizate şi-au anunţat obiectivul de a ajunge la net-zero emisii în 2050, în circa jumătate din cazuri aceste angajamente nu au în vedere întreaga gamă de emisii. De asemenea, 107 dintre companii şi-au fixat ţinte de reducere a emisiilor pe termen mediu, dar numai 20 au îndeplinit toate criteriile de evaluare, iar din cele 75 care şi-au stabilit ţinte pe termen scurt, numai opt au îndeplinit respectivele criterii.

Doar şase dintre cele 159 de mari companii s-au angajat să-şi alinieze cheltuielile de capital cu obiectivele pe termen lung de reducere a emisiilor şi niciuna nu şi-a asumat până acum angajamentul de a-şi alinia investiţiile cu obiectivul Acordului de la Paris de a limita creşterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius, a mai constatat raportul.

Citește și: Analiză │ România este condusă de ardeleni: Președintele, serviciul secret, Justiția, Academia, partidele politice sau ministerele

Şi în ce priveşte planificarea pentru riscurile şi oportunităţile schimbărilor climatice, numai 10% dintre companii evaluate au luat în considerare, în ansamblul operaţiunilor, scenariul limitării creşterii temperaturii la 1,5 grade Celsius.

În fine, raportul a mai arătat că, deşi 139 din cele 159 de companii discută schimbările climatice la nivelul consiliilor de administraţie, doar o treime dintre ele au luat în calcul asocierea în mod explicit a remuneraţiei directorilor cu obiectivele de reducere a emisiilor.

Citește și: Europenii pot mânca viermi în siguranță! UE a aprobat utilizarea lor: pot fi puși chiar și în pâine

Raportul va sta la baza viitoarei relaţii dintre investitorii din CA100+ şi companiile respective, astfel încât conducerile acestora să poată fi responsabilizate, a spus Anne Simpson, director în cadrul agenţiei publice californiene CalPERS, care gestionează pensiile şi asigurările de sănătate ale funcţionarilor publici din statul american.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.