Franța și Iranul sunt implicate într-o încurcătură diplomatică...atipică. Președintele Iranului Hassan Rouhani vizitează Europa, iar săptămâna viitoare urma să ajungă în Franța, unde are programat un prânz cu președintele François Hollande, în Paris.
Pe agenda totul decurgea cum trebuie, însă a apărut o dispută pe marginea...meniului.
Președintele iranian, potrivit France 24, care citează RTL, a avut obiecții cu privire la faptul că se va servi ...vin, drept urmare a refuzat invitația președintelui francez. Iranul a cerut un meniu halal, care nu include alcool, însă francezii nu sunt de acord.
Controversa amenință scopul vizitei, în care cei doi șefi de stat ar urma să discute o serie de probleme importante, printre care acordul nuclear sau conflictul din Siria.
Consilierii lui Hollande au numit această mică neînțelegere ”ridicolă”. Turul președintelui iranian în Europa vine la patru luni după ce Iranul a agreat acordul nuclear și este prima pe care o face în Italia, unde se va întâlni cu președintele Sergio Mattarella și Papa Francis.
Rouhani se va afla în Franța în zilele de 16 - 17 noiembrie, unde este așteptat să țină un discurs la UNESCO.
Sursa foto: Jerusalem Post
Comentează