Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Iranul vorbește despre RĂZBOI, după ce SUA i-au declarat armata de elită drept organizație TERORISTĂ: 'E o amenințare majoră pentru pace'

iran

Administraţia de la Teheran a catalogat drept "ilegală" decizia Statelor Unite de a introduce Gardienii Revoluţiei pe lista organizaţiilor teroriste, afirmând că "regimul american" este de fapt "susţinător al terorismului".

"Această măsură lipsită de inteligenţă şi ilegală reprezintă o ameninţare majoră pentru stabilitatea şi pacea de la nivel regional şi internaţional", a reacţionat Consiliul Suprem pentru Siguranţă Naţională din Iran, citat de agenţia Reuters.

Citește și: Reușită pentru Gigi Becali! Ce promisiune i-a făcut fina sa, Gabriela Firea

"Iranul cataloghează regimul american ca fiind susţinător al terorismului", precizează instituţia, scrie mediafax.ro.

Statele Unite au desemnat, luni, Gardienii Revoluţiei iraniene drept organizaţie teroristă, preşedintele Donald Trump argumentând că decizia fără precedent confirmă realitatea că Iranul oferă susţinere grupurilor teroriste şi practică terorismul.

Citește și: Lansarea de carte a președintelui este sabotată de PSD! Mișcarea neașteptată a partidului

Ministrul iranian al afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, i-a cerut luni preşedintelui ţării să plaseze forţele americane care operează în Orientul Mijlociu, în Asia Centrală şi în Cornul Africii pe lista grupărilor considerate teroriste de către Iran, informează AFP.

Zarif i-a scris o scrisoare preşedintelui iranian Hassan Rouhani în care îi cere să acţioneze în acest sens, informează un comunicat al ministerului său, publicat la scurt timp după decizia SUA de a include Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a Iranului, pe "lista organizaţiilor teroriste străine" elaborată de Departamentul de Stat, scrie agerpres.ro.

Citește și: Vești bune! Angajații vor putea avea parte de majorări salariale – Cine sunt beneficiarii

Preşedintele american Donald Trump a desemnat luni Gardienii Revoluţiei din Iran drept organizaţie teroristă. Este pentru prima dată când Statele Unite califică forţele armate ale unei ţări drept grup terorist.

Iranul figura deja din 1984 pe lista americană foarte restrânsă a "statelor care susţin terorismul", alături de Coreea de Nord, Sudanul şi Siria. Ideea de a-i pune în mod clar la index pe Gardienii Revoluţiei, armata specială înfiinţată în 1979 în scopul de a apăra Revoluţia Islamică iraniană de ameninţări externe şi interne, plana de la instalarea miliardarului republican Donald Trump la Casa Albă.

Citește și: Klaus Iohannis reacționează la subiectul zilei! Un pas extrem de important

Şi unitatea Qods este plasată pe lista neagră a "organizaţiilor teroriste". Această unitate de elită a Gardienilor Revoluţiei este ramura lor externă care susţine forţele aliate ale Iranului în Orientul Mijlociu, printre care trupele preşedintelui sirian Bashar al-Assad sau Hezbollahul din Liban.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.