Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Irlanda, satisfăcută de absenţa frontierei cu Irlanda de Nord după Brexit

map
Irlanda

Acordul de principiu între Regatul Unit şi Uniunea Europeană asipra primei faze a negocierilor, care prevede menţinerea deschisă a frontierei între Irlanda de Nord şi Irlanda, este un ”rezultat foarte bun” pentru locuitorii insulei, s-a felicitat vineri ministrul irlandez de Externe, relatează AFP, scrie news.ro.

”Acord încheiat! Irlanda susţine ca negocierile Brexitului să treacă în faza a doua, acum că am obţinut garanţii pentru toţi pe Insula Irlandei - care protejează deplin GFA (Good Friday Agreement, Acordul de pace din Vinerea Sfântă), procesul de pace, economia întregii insule şi se asigură că NU VA EXISTA FRONTIERĂ pe insula Irlandei după Brexit”, a scris pe Twitter Simon Coveney.

”Este un rezultat foarte bun pentru toată lumea de pe Insula Irlandei”, a mai scris el.

Un acord, care părea iminent luni, a deraiat în ultimul moment.

El prevedea o apropiere a reglementărilor Irlandei de Nord de cele ale Republicii Irlanda, după Brexit, cu scopul de a evita reintroducerea unei frontiere fizice care să controleze circulaţia bunurilor şi persoanelor.

Această frontieră a dispărut după Acordul de Pace din 1998, care a pus capăt unui război civil sângeros de 30 de ani între naţionalişti şi unionişti nord-irlandezi.

Însă acordul a eşuat în ultimul moment din cauza opoziţiei şefei partidului unuinist nord-irlandez DUP Arlene Foster, aliata Guvernului lui Theresa May.

Ea declara că formaţiunea sa nu a va aproba vreodată ”o situaţie în care Irlanda de Nord va fi diferită de restul Regatului Unit”.

Arlene Foster a declarat vineri dimineaţa, pentru Sky News, că a ”negociat direct cu premierul” şi s-a felicitat pentru ”schimbările de fond” observate.

”Suntem fericiţi să vedem aceste schimbări, pentru că, pentru mine, asta înseamnă că nu există o «linie roşie» în Marea Irlandei şi avem foarte clar confirmarea că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană, piaţa unică şi Uniunea Vamală, în ansamblul său”, a declarat Foster.

”Mai sunt încă lucruri pe care ne-ar fi plăcut să le vedem clarificate. În esenţă am pierdut timp. Noi credem că ar trebui să revenim înapoi şi să discutăm aceste subiecte, însă premierul a decis să se ducă la Bruxelles”, a adăugat ea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.