Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ispită pentru Tăriceanu. Cum vor liberalii să distrugă alianța PSD-ALDE

Inquam Photos / Octav Ganea
tariceanu

În  goana  lor după voturi pentru moțiunea de cenzură, liberalii caută să profite de nemulțumirile din ALDE și să exploateze fisurile deja existente în speranța atragerii parlamentarilor acestui partid de partea lor. Potrivit unor surse din conducerea PNL, deja au  existat unele discuții neoficiale cu  reprezentanți din conducerea ALDE, plecați din fostul PNL. De aici până la ispitirea chiar a liderului Călin Popescu Tăriceanu  mai era doar un pas. Iar acesta a fost făcut, cu o ofertă surprinzătoare pusă în joc.

CSM, propunere care INCENDIAZĂ scena politică: DNA are INTERZIS la comunicate despre dosare

Pe fondul ultimelor  permutări  de parlamentari, un adevărat  dute-vino  între Putere și Opoziție, liberalii speră să facă măcar  o figură frumoasă la dezbaterea și votarea  viitoarei moțiuni de cenzură cu care tot amenință guvernarea Dăncilă. Amintirea ultimei înfrângeri umilitoare de acest gen este încă vie în minte  conducerii PNL, care caută acum să  evite repetarea acestui scenariu. Echipa de negociere a fost mandatată să inițieze discuții cu  mai toate partidele, cu excepția PSD, în timp ce proprii parlamentari au fost  îndemnați să aibă discuții exploratorii cu parlamentari de alte culori politice cu care au relații bune, în speranța câștigării unor voturi la bucată pentru  ziua votului moțiunii de cenzură.

În cazul ALDE,  conducerea liberală mizează pe acei liberali care  și-au cultivat și păstrat relațiile de amiciție cu foștii lor colegi de partid plecați odată cu Tăriceanu din vechiul PNL.   Conform surselor citate, deja  au fost discuții exploratorii neoficiale cu aceștia, discuții care  vor continua în perioada  următoare. Mai mult, liberalii au anunțat, prin vocea lui Ludovic Orban, că sunt deschiși la orice sugestii și recomandări de la toate forțele politice interesate, care vor să aibă ceva de spus cu privire la viitorul conținut al textului moțiunii de cenzură.

Ieri însă, s-a mai făcut un pas pentru momirea ALDE.  Potrivit surselor citate, Călin Popescu Tăriceanu a avut, ieri după masă, o întâlnire cu un vicepreședinte liberal, Gigel Știrbu. Pe cei doi  nu-i leagă doar politica, Tăriceanu fiind și nașul copilului lui Știrbu.  Potrivit acelorași surse, s-ar fi discutat despre moțiunea de cenzură și despre  posibilitatea ca ALDE să susțină acest demers, dar a mai existat încă o componentă cu care s-a plusat la masă: cea a unificării dreptei.

Tema unificării dreptei e un vechi deziderat de la care Tăriceanu a fost exclus în repetate rânduri. În 2014,  patru  formațiuni  au inițiat discuții pe această temă - PNL, PDL, Forţa Civică şi IRL.  Tăriceanu  nu a existat la masa discuțiilor. De altfel, și partidul format în jurul lui a rămas în afara calculelor privind unificarea dreptei.

Citește și: Unul dintre mesenii de la 'Doi Cocoși' rupe TĂCEREA și sare la gâtul lui Victor Ponta: MINTE!

A urmat Congresul comun de fuziune PNL-PDL., demers calificat de Tăriceanu atunci ca "încununarea cu succes a eforturilor depuse de Traian Băsescu încă din 2005 de a subordona PNL, cu toate consecinţele care decurg de aici“. La acea vreme, Tăriceanu a făcut, la rândul său, apel la crearea unui front anti-Băsescu și a cerut foștilor colegi de aprtid să reziste  planurilor acestuia, inclusiv de reunificare a dreptei, acuzând faptul că fostul său aliat nu dorește decât o nouă platformă politică care să-l susțină în funcția prezidențială.

În 2016, Tăriceanu anunța că i s-a propus să preia  șefia  PNL și se prefigura o posibilă reconciliere PNL-ALDE, susținută de câțtiva  reprezentanți din ambele partide, ca un preambul pentru reunificarea dreptei.

În prezent, repunerea acestei teme în discuție  poate fi doar o strategie a PNL pentru a sparge actualul bloc politic guvernamental. Timpul va spune dacă o astfel de ofertă va fi luată în serios de un Tăriceanu, gâdilat la orgoliu cu perspectiva  intrării în istorie ca unul din părinții unei astfel de reușite sau  va fi doar un alt fum fără foc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.