stiripesurse.ro

 
DESCARCA APLICATIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
FII LA CURENT CU STIRILE DIN CATEGORIA TA PREFERATA: URMARESTE-NE

Istoricul Adrian Cioroianu anunță RĂZBOIUL în familia regală: 'Să nu vă surprindă dacă or să mai apară pretendenţi'

Regele-Mihai

Ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, i-a cunoscut foarte bine pe membrii familiei regale prin prisma scrierilor sale, a întâlnirilor pe care le-a avut, şi precizează că tot ce se întâmplă acum la Casa Regală are legătură cu deteriorarea stării de sănătate a Regelui Mihai, avertizând că este posibil să mai apară pretendenţi la tron, moştenitori, aşa-zişi urmaşi ai majestăţii sale.

"Nu v-aş sfătui să vă cantonaţi cu judecata la informaţiile de ultimă oră. E un proces mai lung. Evident că tot ce se întâmplă are legătură cu deteriorarea stării de sănătate a Regelui Mihai. Sper să nu vă surpindă dacă or să mai apară pretendenţi. Nu neapărat care trăiesc în România. Unii dintre ei din afară şi care se vor prezenta ca fiind parte din familia regală, eventual copii necunoscuţi ai regelui Mihai”, a declarat istoricul Adrian Cioroianu la Gaudeamus, la evenimentul de lansare a cărţii "Margareta a României. O principesă în serviciul ţării regăsite”, editată de Curtea Veche Publishing, scrie news.ro.

Citește și: Premierul Mihai Tudose le furnizează material procurorilor DNA! Dezvăluirea INCENDIARĂ făcută, joi, în Parlament

"Ca profesor de istorie, vă spun că este o poveste care se întâmplă de fiecare dată când aşa ceva apare într-o casă regală: copii din flori, copii care se pretind din flori, femei care au trăit sau nu au trăit cu un personaj anume. Acestea sunt parte din peisajul obişnuit al oricărei poveşti legate de o casă regală. Ce se întâmplă la noi în momentul de faţă este parte dintr-un fenomen mult mai larg al poveştilor regale din casele regale acolo unde există”, a completat profesorul.

Istoricii au fost şocaţi de amploarea problemelor cu care se confruntă Casa Regală, a mărturisirilor şi controverselor din jurul acesteia.

Citește și: Primarul Gabriela Firea are propriul ziar! Cine se ocupă de el – a colaborat și în trecut cu edilul Capitalei

"Vom vedea astfel de oameni, care să spună "eu sunt copilul regelui Mihai şi am aflat alalteieri şi vreau analiză de ADN”. Pe de altă parte, aceste probleme s-ar putea gestiona într-o manieră ceva mai discretă. Nu pot să neg că şi noi (istoricii, n.r) am fost puţin şocaţi de amploarea pe care au luat-o anumite mărturisiri de familie, schimburi epistolare, care nu ştiu dacă deservesc imaginea pe care o au românii despre aceste personaje”, a conchis Adrian Cioroianu.

Un scandal între Casa Regală şi Nicolae Medforth-Mills a izbucnit în urmă cu două săptămâni, când fostul principe a fost acuzat de tentativă de violare a domiciliului regelui Mihai, la reşedinţa acestuia din Elveţia, unde a forţat uşa casei, implicând în incident şase persoane. Fostul principe Nicolae a transmis atunci că nu înţelege "agresivitatea" Casei Regale de a face tot posibilul să îl împiedice să îşi vadă bunicul.

Citește și: Ordonanța de Urgență pe care o pregătește Guvernul Tudose! Premierul anunță că va REZOLVA „singura problemă reală”

O zi mai târziu, mama fostului principe, Principesa Elena, s-a declarat dezamăgită şi îngrijorată de faptele fiului său şi a apreciat că, prin comportamentul său acesta "a nesocotit intimitatea, suferinţa şi demnitatea" fostului suveran.

În cel mai recent comunicat al Casei Regale, Regele Mihai continuă să se afle într-o stare îngrijorătoare de sănătate, iar medicii consideră prea riscantă deplasarea lui de la reşedinţa privată la spital, fiind unanimi în recomandarea ca tratamentul administrat acestuia să se concentreze acum pe prevenirea suferinţei şi pe păstrarea confortului fizic şi psihologic.

Citește și: Lovitură pentru mii de pensionari! Din ce motiv STATUL le cere banii înapoi

Principesa Sofia se află în Elveţia pentru a sta alături de Regele Mihai, după ce în urma discuţiilor cu medicii care monitorizează starea de sănătate a fostului suveran, Principesa Margareta a revenit în ţară pentru a-şi relua programul public.


CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.