Italia ratează Campionatul mondial de fotbal pentru a doua oară la rând. Squadra Azzurra a fost eliminată de Macedonia de Nord în semifinalele barajului

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 24-03-2022

Actualizat: 24-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Italia a fost eliminată de Macedonia de Nord din cursa de calificare pentru Cupa Mondială Qatar 2022, macedonenii marcând golul calificării în finala play-off-ului, în al doilea minut suplimentar de joc. Aceștia vor juca în barajul decisiv cu Portugalia.
Domenico Berardi a fost campionul ratărilor pentru Italia, care a dominat partida pe toată durata ei, statisticile consemnând 32 de ocazii de gol, raportat la doar 4 ale macedonenilor. Dintre acestea 11 au fost șuturi pe poartă.
Semnificativ este și raportul cornerelor, de 16-0.
În ciuda acestui fapt, Italia a primit gol în al doilea minut suplimentar de joc, Aleksandar Trajkovski șutând spectaculos din afara careului.
Campioana europeană ratează astfel prezența la Campionatul Mondial ce va avea loc la finalul anului în Qatar.

Italia: Donnarumma - Florenzi, Mancini, Bastoni, Emerson - Barella, Jorginho, Verratti - Berardi, Immobile, Insigne

Selecționer: Roberto Mancini 

Macedonia de Nord: Dimitrievski - Ristovski, Velkovski, Musliu, Aliovski - Churlinov, Ademi, Bardhi, Nikolov - Ristovski, Trajkovski 
Selecționer: Blagoja Milevski

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri