Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Italia vrea să penalizeze sever folosirea cuvintelor străine în comunicările oficiale

http://jharkhandbihar.com
engleza

Italienii care folosesc cuvinte englezești și alte cuvinte străine în comunicările oficiale ar putea fi sancționați cu amenzi de până la 100.000 de euro, conform unei noi legislații introduse de partidul premierului Giorgia Meloni, potrivit CNN, scrie Mediafax.

Deși legislația cuprinde toate limbile străine, aceasta vizează în special „anglomania” sau utilizarea cuvintelor englezești, despre care proiectul afirmă că „înjosește și mortifică” limba italiană, adăugând că este și mai rău deoarece Regatul Unit nu mai face parte din UE.

Proiectul de lege, care nu a fost încă supus dezbaterii parlamentare, prevede că oricine ocupă o funcție în administrația publică trebuie să aibă „cunoștințe scrise și orale și să stăpânească limba italiană”.

De asemenea, interzice utilizarea limbii engleze în documentele oficiale, inclusiv „acronimele și denumirile” funcțiilor din cadrul companiilor care operează în țară.

Entitățile străine ar trebui să aibă ediții în limba italiană ale tuturor regulamentelor interne și ale contractelor de muncă, potrivit unui proiect de lege consultat de CNN.

Anglomanie

„Nu este doar o chestiune de modă, deoarece moda trece, ci anglomanie are repercusiuni pentru întreaga societate”, se arată în proiectul de lege.

Primul articol al legislației garantează că, chiar și în birourile care au de-a face cu străini care nu vorbesc italiana, italiana trebuie să fie limba principală folosită.

Articolul 2 ar urma să facă italiana „obligatorie pentru promovarea și utilizarea bunurilor și serviciilor publice pe teritoriul național”. Nerespectarea acestei prevederi ar putea atrage amenzi între 5.000 de euro și 100.000 de euro.

Conform legii propuse, Ministerul Culturii ar urma să înființeze un comitet a cărui atribuție ar include „utilizarea corectă a limbii italiene și a pronunției sale” în școli, mass-media, comerț și publicitate.

Acest lucru ar însemna că pronunțarea „bru-shetta” în loc de „bru-sketta” ar putea fi o infracțiune pedepsită.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.