România este în sărbătoare, împreună cu tot ceea ce e românesc în lume: românii din cel de-al doilea stat românesc, Republica Moldova, românii din jurul României, românii din diaspora, de pe toate meridianele lumii. Și aceasta e dată de o sărbătoare dublă și plină de simbolism: sărbătoarea națională de Sfântul Andrei, Întâiul chemat dintre Apostoli, creștinătorul neamului românesc, la 30 noiembrie, și 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Ziua Națională a tuturor românilor. Acesta e momentul anual de început și relansare, de impuls și încurajare, motorul de propulsie și modernizare continuă al națiunii române, conform deschide.md
Sărbătorile sfârșitului de an încep, deci, cu această suită de celebrări ale românismului, pe cele două coordonate ale încreștinării și unirii tuturor românilor. Și ele marchează începutul etern al relansării, dar, în primul rând, sunt catalizatoare ale mândriei de a fi român, ale solidarității românilor, reamintindu-le că, dacă sunt uniți în cuget și simțiri, pot să realizeze orice își propun. E ora astrală și a patriotismului, a dedicării și apartenenței identitare indubitabilă și de necontestat la neamul românesc.
În această sărbătoare a românismului stau câteva pilde, care se detașează prin semnificație și forță de cele ale învățăturilor obișnuite și tainice ale tradiției străvechi. Pentru că ele sunt permanențele și punctele de referință ale dăinuirii neamului românesc dincolo de adaptări, modernizări, integrări și evoluții împreună cu celelalte neamuri europene și euro-atlantice, avide de libertate, democrație, dreptate și justiție și pe pământ, nu numai speranțe în așteptarea justiției divine și lăsării greșiților noștri în Plata Domnului.
Astfel, revenirea la esența creștină și la dreapta credință asigură neamului românesc, risipit peste tot prin lume, coeziunea și solidaritatea, identitatea și referențialul în fața „noilor religii” progresiste și ale uniformizării nediferențiate și egalizatoare a omenirii. Credința și identitatea, alături cu sentimentul proprietății și al vocației, cu rolul și statornicia – cu nuanțe mesianice - ale neamului românesc aici, între slavi, popoare ungrofinice și la marginile imperiilor, dau permanența și forța națiunii române să se revendice de la ambiția de a dăinui și de a-și conserva identitatea și tradițiile profund europene, latine, creștine. Pentru că și curentul creștin democrat, și conservatorismul cu nuanțe tradiționale și identitare profunde sunt parte a curentelor ce fondează cea mai mare familie europeană, popularii europeni.
Iar Marea Unire este al doilea moment astral al Națiunii Române, după unirea lui Mihai Viteazu în 1600 și Unirea principatelor lui Cuza, în 1859. Marea Unire realizată sub principe străin, german, Ferdinand Întregitorul, dar un principe mai român decât mulți români și gata să privilegieze interesul statului pe care-l conducea față de care era pe deplin loial în fața statului său de baștină, de unde provenea, când aceste interese nu se aliniau. La fel de europeană și modernă a fost România și la momentul de după Primul Război Mondial când, îmbrățișând principiile wilsoniene și autodeterminarea popoarelor din imperiile muribunde, a decis cu proprie putere Unirea tuturor Românilor și a obținut recunoașterea României Mari prin voința manifestă a tuturor românilor și a trăitorilor pe aceste meleaguri.
Sigur, și astăzi există tendințe dizolvante ale identității. Unele țin de localisme, regionalisme și confuzia sau preamărirea unei identități regionale peste cea națională, de români. Am avut tendința superioară și egoistă economic a Transilvaniei de a considera că dezvoltarea economică și nepuntința de guvernare a „miticilor” reclamă o mișcare de tipul “Ne-am Săturat de România” – ca și cum transilvănenii nu ar conduce România de la București, în fiecare etapă istorică. Avem, în cealaltă parte, o tendință de creare a unor false identități alternative, moldovenismul de sorginte sovietică, mai nou o formulă de națiune civică moldovenească, cu pretenții europene, identitate diferită de cea română.
Așa cum nu au învățat cei din trecut, nici cei de astăzi și din viitor nu vor învăța că orice e artificial, creație de laborator susținută de propagandă, nu este destinat să supraviețuiască. Și așa cum permanența neamului românesc pe aceste teritorii o demonstrează, identitatea românească și fibra creștină a neamului românesc sunt cele care asigură dăinuirea. Despre acest adevăr este vorba în elementele de continuitate, dăinuire și mândrie de a fi român încastrate în cele două sărbători gemene, Sfântul Andrei și Marea Unire a Românilor.
Și, prin prisma raportării la aceste realități, sunt judecate de către toți românii și abordările personale și instituționale ale românilor din jurul României: loialitate față de statul în care trăiesc și permanența apartenenței la națiunea română. Mărturisirea de credință pe ambele dimensiuni, națională și creștină, dă relevanța și măsura continuității și apartenenței la neamul românesc și califică, sau din contra, descalifică personalitățile, dregătorii și deținătorii de autoritate deopotrivă cu simpli cetățeni. Bucuria de a celebra sărbătoarea geamănă a națiunii române, la 30 noiembrie și 1 decembrie, în fiecare an.
La mulți ani, România! La mulți ani, români!
