Iulian Dumitrescu (PNL): Sancționarea Realitatea TV, un pas necesar pentru Liviu Dragnea în aspirația sa de a deveni dictator

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 17-01-2019

Actualizat: 17-01-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Senatorul PNL Iulian Dumitrescu, prim-vicepreședinte al PNL, susține că suspendarea emisiei postului de televiziune Realitatea TV este o măsură demnă de regimurile dictatoriale din America Latină, la care liderul PSD se raportează admirativ. „Dictatorii știu prea bine cum să își înlăture prin forță criticii și a inamicii politici, dar și cum să își lărgească baza de putere prin nepotism și corupție sau cum să creeze un inamic public comun și o ideologie pentru a se legitima”, a scris senatorul liberal pe Facebook.

În opinia acestuia, „Liviu Dragnea nu este însă nici acceptat sau recunoscut de liderii UE sau ai unor state democratice cu care România are relații politice și economice sudate, dar nu este nici acceptat în clubul marilor dictatori. Chiar dacă sancționarea Realitatea TV pare un pas necesar pentru ca Liviu Dragnea să își îndeplinească aspirația de a deveni dictator, timpul îi joacă feste”.

„Alegerile bat la ușă, iar românii vor avea o opțiune corectă, pentru democrație și pentru garantarea libertății de exprimare. Românii sunt de partea Realitatea TV!”, a concluzionat prim-vicepreședintele PNL Iulian Dumitrescu.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri