Americanca Jade Carey, campioană olimpică la sol, a cucerit sâmbătă primul ei titlu mondial individual, după ce s-a impus în concursul feminin de sărituri din cadrul Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Liverpool.
Carey a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cu 14,516 puncte, medalia de argint revenind compatrioatei sale Jordan Chiles (14,350 puncte), alături de care a câştigat marţi concursul pe echipe.
Bronzul a revenit franţuzoaicei Coline Devillard, cu 14,166 puncte, scrie agerpres.ro.
Campioana olimpică şi mondială en titre la sărituri, brazilianca Rebeca Andrade, nu a reuşit să se califice în finală.
Clasament final:
1. Jade Carey (SUA) 14,516 puncte
2. Jordan Chiles (SUA) 14,350
3. Coline Devillard (Franţa) 14,166
4. Ellie Black (Canada) 14,116
5. Shoko Miyata (Japonia) 13,999
6. Lisa Vaelen (Belgia) 13,733
7. Seojeong Yeo (Coreea de Sud) 13,349
8. Lihie Raz (Israel) 13,066
Comentează