Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jandarmii montani vor fi prezenţi în zonele turistice pentru a preveni incidentele nedorite

www.jurnalmm.ro
JAndarmi montani

Jandarmii montani vor fi prezenţi în staţiunile montane şi în vecinătatea traseelor turistice autorizate şi deschise recent de Salvamont, pentru a preveni incidentele nedorite, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Maramureş, Radu Nicolae, potrivit Agerpres.

"Odată cu redeschiderea traseelor turistice, suntem prezenţi în staţiunile montane din zona de responsabilitate a posturilor de jandarmi Borşa, Cavnic, Şuior şi Valea Vaserului, pentru informarea şi îndrumarea turiştilor de a respecta în primul rând măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-Cov-2, dar şi pentru a interveni în cazul producerii unor incidente nedorite" a declarat Radu Nicolae .

Conform acestuia, pentru drumeţii în siguranţă şi protejarea mediului, jandarmii montani recomandă turiştilor să consulte prognoza meteorologică înainte de a pleca în drumeţii, să aibă echipare adecvată (echipament de munte şi un rucsac cu strictul necesar), să aleagă traseele în funcţie de pregătirea fizică şi psihică, să meargă doar pe traseele marcate şi să urmărească marcajele de pe traseu.

Citește și: DNA Timişoara stă cu tunurile pe DRPD - Cercetează concursurile de la Direcţie anterioare anului 2019 când a izbucnit dosarul 'PSD Arad'

Reprezentantul IJJ Maramureş a mai recomandat turiştilor să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor, să nu intre cu autoturismele în zonele marcate ca fiind interzise, să nu lase în urmă resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate, să nu aprindă focul în locurile neamenajate şi să nu pornească pe un traseu după consumarea băuturilor alcoolice.

"Reamintim cetăţenilor că pe timpul stării de alertă, pentru activităţi recreativ-sportive în aer liber precum alpinismul, drumeţiile, alergarea, care se desfăşoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, este permisă deplasarea în afara localităţii şi poate fi justificată prin declaraţie pe proprie răspundere", a spus Radu Nicolae.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.