Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a discutat cu mai mulți lideri ai statelor membre UE, înainte de întrevederea pe care o va avea miercuri cu președintele american Donald Trump, a informat un purtător de cuvânt marți, relatează site-ul Politico.eu, potrivit Mediafax.
Printre liderii cu care a discutat Juncker se numără, cancelarul german Angela Merkel, președintele francez Emmanuel Macron, cancelarul austriac Sebastian Kurz și premierul olandez Mark Rutte.
Juncker și Donald Trump vor discuta despre disputa comercială și decizia Statelor Unite de a impune tarife la importurile de aluminiu și oțel.
"Statele care ne-au tratat greșit în comerț de-a lungul anilor vin la Washington să negocieze. Acest lucru trebuia să se întâmple acum mulți ani, dar așa cum se zice, mai bine mai târziu decât niciodată", a declarat liderul de la Casa Albă pe contul său de Twitter.
Citește și: Recep Tayyip Erdogan dorește să adopte o nouă lege anti-terorism
Luni, președintele Donald Trump a amenințat că va extinde noile taxe vamale la autoturismele și piesele de schimb din Uniunea Europeană.
În luna martie, Donald Trump a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu.
Comentează