JOCURILE de CULISE din PNL: Cum ÎMPART funcțiile din Parlament între FAVORIȚII lui Cîțu și Orban

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 31-08-2021

Actualizat: 31-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Florin Cîţu va participa miercuri la şedinţa senatorilor PNL de la startul sesiunii parlamentare cu scopul de a-l înlocui pe Virgil Guran din funcţia de lider al senatorilor liberali, susţin surse politice pentru News.ro. Florin Cîţu îl sprijină pe Daniel Fenechiu pentru şefia grupului PNL. Virgil Guran este unul dintre oamenii de încredere ai preşedintelui PNL Ludovic Orban, scrie News.ro.

Tot la Senat, PNL va avea două funcţii de vicepreşedinte în Biroul Permanent în această sesiune, ca urmare a negocierilor cu restul partidelor parlamentare. Una va fi ocupată de Alina Gorghiu, iar pentru al doilea post se luptă Marcel Vela, susţinut de tabăra Orban, şi Eugen Pîrvulescu, susţinut de Florin Cîţu.

 

Şi la Camera Deputaţilor există o dispută intre taberele din PNL. Florin Roman, unul dintre apropiaţii lui Cîţu, ar vrea să-i ia locul de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor lui Laurenţiu Leoreanu, aflat în tabăra Orban.

Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerelor sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea nominală prezentată plenului de grupurile parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri