Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing încep sub spectrul Covid-19 şi al boicotului diplomatic

rador.ro
jocurile olimpice de iarna beijing

Cea de-a XXIV-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă debutează oficial, vineri, la Beijing, sub spectrul pandemiei de Covid-19, dar şi al boicotului diplomatic iniţiat de ţările occidentale, informează Agerpres.

Beijingul devine primul oraş care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară (2008), cât şi pe cele de iarnă.

Ceremonia de deschidere este programată de la ora locală 20:00 (14:00 la Bucureşti), pe Stadionul Olimpic ''Cuib de Pasăre'', care a găzduit şi ceremoniile de deschidere şi închidere ale Jocurilor din 2008.

Nu mai puţin de 91 de delegaţii sportive vor participa Jocurile de iarnă de la Beijing, circa 2.900 de sportivi se vor întrece în 109 probe (şapte probe în plus faţă de 2018) în care se vor acorda medalii, la 15 discipline: patinaj artistic, patinaj viteză, patinaj viteză pe pistă scurtă - short-track, schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinată nordică, sărituri cu schiurile, snowboard, bob, skeleton, biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie. Haiti şi Arabia Saudită îşi vor face debutul la Olimpiada de iarnă.

Numărul bazelor olimpice care vor găzdui întreceri este de 13, în zonele Beijing, Yanqing şi Zhangjiakou, fiecare având un Sat Olimpic.

Medaliile care le vor fi înmânate sportivilor pe podium la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 se inspiră din vechi pandantive chinezeşti de jad, conform comitetului de organizare şi Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), citate de AFP. Medaliile de aur, de argint şi de bronz, numite "Tong Xin" ("Împreună suntem unul"), sunt alcătuite din cele cinci inele olimpice gravate în centru pe partea din faţă a medaliilor. Medaliile de la Jocurile Paralimpice împărtăşesc acelaşi concept. Medaliile prezintă Beijingul ca fiind primul "Dual Olympic City" care găzduieşte atât Jocurile Olimpice de vară, cât şi pe cele de iarnă, arată https://olympics.com.

Bing Dwen Dwen este mascota Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022 şi a fost aleasă dintre mii de modele chinezeşti din 35 de ţări din întreaga lume. "Bing" înseamnă gheaţă în chineză şi sugerează puritate şi putere. "Dwen Dwen" înseamnă copii robuşti, plini de viaţă. Logo-ul evenimentului, un schior stilizat aminteşte de ideograma care înseamnă "iarnă", scrie AFP. Logo-ul a fost prezentat în cadrul unei ceremonii cu numeroase vedete, precum actorul Jackie Chan sau pianistul Lang Lang. Logo-ul Jocurilor Paralimpice aminteşte mai mult de ideograma care înseamnă "zbor". Sloganul oficial al JO, ''Împreună pentru un viitor comun'', a fost ales din 79 de propuneri, transmite Xinhua. Potrivit organizatorilor, ''împreună'' arată că omenirea se mobilizează şi găseşte soluţiile pentru a depăşi greutăţile şi pentru a crea un viitor mai bun. ''Pentru un viitor comun'' întruchipează viziunea unei vieţi mai bune şi transmite speranţă şi încredere. "Este interpretarea chineză a noului moto olimpic 'Mai rapid, mai înalt, mai puternic - Împreună' (Citius, Altius, Fortius - Communis)'', susţin organizatorii.

Pe 17 ianuarie, pe fondul creşterii infectărilor în China şi al primului caz detectat de varianta Omicron la Beijing, s-a anunţat că vânzările de bilete pentru publicul larg vor fi anulate şi că spectatorii vor fi admişi numai pe bază de invitaţie.

Numărul de teste Covid-19 care vor fi efectuate în bula închisă rezervată participanţilor la JO se ridică la 63.548, începând din 31 ianuarie, inclusiv 3.103 de teste realizate în rândul sportivilor.

Personalul medical prezent la siturile competiţiilor de la Beijing ajunge la 1.140 persoane, alături de 74 de ambulanţe.

Statele Unite, Marea Britanie şi alte ţări aliate au iniţiat un boicot diplomatic al JO 2022, legat de situaţia drepturilor omului în China. Organizaţiile pentru drepturile omului au criticat mult timp Comitetul Internaţional Olimpice pentru că a atribuit Chinei Jocurile din această iarnă, invocând modul în care este tratată populaţia uigură şi alte grupuri minoritate, pe care Statele Unite l-a calificat drept genocid. China a negat însă acuzaţiile de încălcare a drepturilor omului.

România va participa la Jocurile Olimpice de iarnă 2022 cu 22 de sportivi, la sanie, bob, schi alpin, schi fond, sărituri cu schiurile, biatlon şi patinaj viteză. Cei doi sportivi care vor purta drapelul tricolor la ceremonia de deschidere a Jocurilor sunt Raluca Strămăturaru (sanie) şi Paul Pepene (schi fond).

Sportivii români care vor participa la JO 2022 sunt următorii:

La Yanqing:

- sanie (4): Raluca Strămăturaru (feminin, ştafetă), Valentin Creţu (masculin, ştafetă), Marian Gîtlan, Darius Şerban (dublu masculin, ştafetă); antrenor Ioan Apostol, antrenor Eugen Radu, kinetoterapeut Ion Piţa, team leader Sorina Ţicu;

- bob (6): Andreea Grecu (monobob, bob 2 feminin), Katharina Wick (bob 2 feminin) - antrenor Paul Neagu; Mihai Tentea (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Ciprian Daroczi (bob 2 masculin, bob 4 masculin), Raul Dobre (bob 4 masculin), Cristian Radu (bob 4 persoane) - antrenor Iulian Păcioianu, serviceman Mihai Păcioianu;

- schi alpin (2): Maria Constantin (slalom, slalom uriaş - feminin), Alexandru Ştefănescu (slalom, slalom uriaş - masculin), antrenor Andrei Szilagyi, antrenor Alexandru Barbu;

Oficiali COSR: Florin Mişcă - Şef Misiune, Ciprian Gheorghe - personal administrativ, Diana Torje - Medic, Ofiţer Covid-19, Alina Alexoi - Ofiţer Presă;

La Zhangjiakou:

- sărituri cu schiurile (4): Daniela Haralambie (trambulină normală - feminin), Andrei Feldorean (trambulină normală, trambulină mare - masculin), Daniel Cacina (trambulină normală, trambulină mare - masculin), Sorin Mitrofan (trambulină normală, trambulină mare - masculin), Team Leader Puiu Gaspar;

- schi fond (3): Timea Lorincz (schiatlon, sprint liber - feminin), Paul Pepene, Raul Popa (schiatlon, sprint liber, sprint echipe - masculin), antrenor Daniel Borca, serviceman Elemer Tanko;

- biatlon (2): Natalia Ushkina (individual, sprint, urmărire - feminin), George Colţea (sprint, individual, urmărire - masculin), antrenor Vasile Gheorghe, antrenor Cristian Moşoiu, kinetoterapeut Attila Czont;

Oficiali COSR: Dragoş Tătaru - Adjunct Şef Misiune, Liliana Dorneanu - Ofiţer Covid-19, personal administrativ, Dan Tănase - Medic, Şef Colectiv Medical; Cristian Nistor - fotograf COSR;

La Beijing:

- patinaj viteză (1): Mihaela Hogaş (500 m, 1.000 m, feminin), antrenor Bogdan Stănescu;

Oficiali COSR: Mihai Covaliu - Preşedinte, George Boroi - Secretar general, Alexandru Epuran - coordonator operaţiuni Zona Beijing; Demnitar: Eduard Novak - ministrul Sportului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.