Marea Britanie trebuie să-şi revoce cu efect imediat notificarea retragerii din Uniunea Europeană pentru a permite 'o reflecţie serioasă şi profundă' din partea parlamentului şi a cetăţenilor săi, a declarat marţi fostul prim-ministru conservator John Major, transmite Reuters.
Major a subliniat că, pentru calmarea pieţelor financiare şi protejarea bunăstării poporului britanic, procesul de ieşire din UE trebuie stopat, agerpres.ro.
'Trebuie să revocăm articolul 50 cu efect imediat. Ceasul trebuie oprit deocamdată', a declarat Major, într-un discurs susţinut la Dublin, în cadrul unui think-tank în domeniul relaţiilor internaţionale.
'Este clar că avem nevoie acum de cea mai preţioasă marfă dintre toate: de timp. Timp pentru o reflecţie serioasă şi profundă atât din partea parlamentului, cât şi a poporului. Va exista o cale de ieşire din actualul marasm, întotdeauna există', a afirmat el.
John Major, care a condus guvernul britanic între 1990 şi 1997, a făcut campanie în favoarea rămânerii ţării în Uniunea Europeană. El se află printre cei trei din patru foşti premieri britanici încă în viaţă care au cerut un nou referendum ca modalitate de rezolvare a crizei.
Ca prim-ministru, Major s-a confruntat el însuşi cu o moţiune de neîncredere din partea unor membri eurosceptici ai cabinetului său în legătură cu gestionarea Tratatului de la Maastricht în 1993.
În discursul de marţi, el a insistat că Brexit-ul va reduce influenţa ţării pe plan internaţional.
'Suntem un aliat mai valoros pentru America datorită influenţei noastre în Europa şi suntem mai apreciaţi de Europa datorită relaţiei noastre strânse cu America', a subliniat fostul prim-ministru conservator.
'Marea Britanie, decuplată de la aceşti aliaţi de lungă durată, va fi văzută în lume ca o putere de mărime medie, de rang mijlociu, care nu se mai află sub umbrela alianţelor sale', a mai spus John Major.