Jorge Martin se pregătește pentru prima sa cursă din sezonul MotoGP 2025 la Qatar

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-04-2025 19:25

Actualizat: 10-04-2025 22:25

Article thumbnail

Sursă foto: www.motorsport.com

Spaniolul Jorge Martin, campionul mondial de la MotoGP, va concura pentru prima oară în acest sezon la Marele Premiul al Qatarului, care se va desfăşura în weekend, a anunţat joi echipa sa, Aprilia, potrivit news.ro.

Jorge Martin (27 de ani) s-a accidentat la testele din pre-sezon, iar la începutul lunii februarie a căzut în timpul antrenamentelor de la Sepang, suferind fracturi la mână şi la picior, şi a ratat astfel primele trei etape din MotoGP. El a efectuat un control medical, pe care l-a trecut, şi a primit avizul medicilor pentru a putea concura.

Martin, care a devenit campion mondial anul trecut concurând pentru Pramac Racing, a trecut în pauza competiţională la echipa Aprilia, dar nu a avut ocazia să efectueze multe probe pe noua sa motocicletă.

„Am o stare de nervozitate, dar este mică. Sunt foarte fericit că mă întorc din nou aici. Au fost două luni dificile, am muncit mult pentru a fi aici astăzi. Nu ştiu la ce să mă aştept în această duminică. Nu mă simt 100%, aşa că important este să încep să fac câteva ture. Simt că am o forţă bună, dar există încă durere", a spus Martin reporterilor.

Jorge Martin a recunoscut că nu se gândeşte la titlu sau la victorii de etapă. Pentru el şi încheierea cu bine a weekendului ar fi un succes uriaş. „O voi lua sesiune cu sesiune, zi de zi... Acum nu este momentul meu, 100%. Am nevoie doar de timp să mă recuperez, să mă obişnuiesc cu motocicleta. În două-trei luni, totul va fi din nou pus la punct”, a mai declarat campionul mondial en-titre.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri