Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Josep Borrell: 'Statele UE pregătesc un regim de sancţiuni împotriva cazurilor de încălcare a drepturilor omului'

Statele membre ale Uniunii Europene pregătesc terenul pentru un regim de sancţiuni împotriva cazurilor de încălcare a drepturilor omului în întreaga lume, pe modelul Legii Magniţki din Statele Unite, a anunţat luni şeful diplomaţiei blocului comunitar, Josep Borrell, relatează DPA, potrivit Agerpres.

"La solicitarea mai multor state membre, am convenit să lansăm lucrările pregătitoare pentru un regim de sancţiuni globale pentru a combate cazurile grave de încălcări ale drepturilor omului", a spus Borrell, după o întrevedere la Bruxelles cu miniştrii de externe din UE.

Există un "consens puternic" asupra acestei chestiuni, a adăugat el, precizând totuşi că unele state membre vor avea câteva rezerve.

Acum este nevoie de o serie de paşi, inclusiv pregătirea textelor juridice.

Citește și: Jandarmerița bătută în timpul protestelelor din 10 august 2018 mută în forță împotriva Jandarmeriei

Anterior, ministrul german de externe Heiko Maas şi-a exprimat sprijinul pentru o astfel de iniţiativă, subliniind că Uniunea Europeană trebuie să poată să răspundă eficient atunci când apar abuzuri asupra drepturilor omului.

Într-o scrisoare adresată luni miniştrilor de externe din statele UE, noul şef al diplomaţiei europene a subliniat că blocul comunitar trebuie să abordeze politica externă cu mai multă încredere şi să folosească "limbajul puterii".

"Trebuie să vorbim la unison în limba intereselor şi valorilor noastre. Trebuie să folosim mai mult limbajul puterii, nu pentru a cuceri, ci pentru a contribui la o lume mai paşnică, prosperă şi dreaptă", a îndemnat diplomatul spaniol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.