Judecătorii belgieni au pus sub acuzare trei persoane suspectate de terorism

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 18-06-2016

Actualizat: 18-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: express.co.uk

Trei bărbaţi au fost inculpaţi de "tentativă de asasinat într-un context" terorist în urma valului de percheziţii efectuate în noaptea de vineri spre sâmbătă în Belgia, a anunţat sâmbătă seară parchetul federal belgian, pe fondul unor ameninţări în jurul meciului Belgia-Irlanda din cadrul EURO 2016, informează AFP.

Samir C., Moustapha B. şi Jawad B., care făceau parte din cele 12 persoane arestate în timpul acestor operaţiuni, au fost de asemenea inculpaţi pentru "participare la activităţile unui grup terorist" şi plasaţi în detenţie provizorie, în timp ce celelalte nouă persoane au fost eliberate după ce au fost audiate, a precizat parchetul într-un scurt comunicat. "Elemente colectate în cadrul investigaţiei au necesitat intervenţia imediată", a anunţat în timpul dimineţii parchetul, fără alte detalii. Potrivit postului de televiziune privat flamand VTM, ameninţarea viza în particular "fan-zonele" instalate cu ocazia meciului sâmbătă după-amiază la Bordeaux (sud-vestul Franţei).

Belgienii însă s-au deplasat în masă în faţa ecranelor gigant şi au sărbătorit victoria în stradă (3-0). Dar într-una din aceste fan-zone, în apropiere de Gara de Nord din Bruxelles, plasată sub înaltă securitate, nu au fost decât 200 de suporteri. Percheziţiile au avut loc în 16 localităţi, în principal la Bruxelles, dar de asemenea în Flandra (nord) şi Valonia (sud). Anchetatorii au intervenit mai ales la Molenbeek, Schaerbeek şi Forest, trei comune din zona Bruxelles unde autorii atentatelor de la Paris (130 de morţi) şi de la Bruxelles (32 de morţi) aveau ascunzători pentru a pregăti atacurile sau care au servit mai ales ca refugiu lui Salah Abdeslam, suspectul cheie al atacurilor de la Paris, în timp ce era căutat patru luni.

În Flandra, operaţiunea a avut loc mai ales la Zaventem, unde este situat aeroportul internaţional din Bruxelles în care doi atentatori sinucigaşi s-au aruncat în aer la 22 martie. În Valonia, poliţia a intervenit la Fleurus, în apropierea aeroportului din Charleroi, la Tubize (centru) şi Liege (sud-est). Într-o conferinţă de presă sâmbătă, premierul belgian Charles Michel a anunţat că Belgia va menţine nivelul de alertă actual, 3, pe o scară de 4, după operaţiunea antiteroristă în care au fost reţinuţi 12 suspecţi care se presupune că plănuiau un atentat iminent în Bruxelles. El a asigurat de asemenea că situaţia este "sub control", conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri