Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Juergen Klopp nu vede cu ochi buni decizia TAS în cazul Manchester City

www.dailystar.co.uk
Jurgen Klopp

Juergen Klopp, antrenorul lui FC Liverpool, consideră că succesul apelului clubului Manchester City la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), contra suspendării pentru încălcarea fair-play-ului financiar (FFP), nu a fost o ştire bună pentru fotbal, notează Reuters potrivit Agerpres.

''Nu cred că a fost o zi bună pentru fotbal, ieri, ca să fiu sincer. FFP este o idee bună. Există pentru a proteja echipele şi competiţia, pentru ca nimeni să nu poată cheltui excesiv şi să avem siguranţa că banii pe care ei îi cheltuie provin din surse corecte'', a declarat tehnicianul german, marţi, într-o conferinţă de presă.

City a câştigat apelul său la TAS, contra unei suspendări de doi ani din cupele europene, şi va putea evolua sezonul viitor în Liga Campionilor. TAS a considerat că City nu a încălcat regulile prin mascarea finanţării capitalului propriu sub formă de sponsorizări.

''Nu sunt eu cel în măsură să judec asta, dar cred că acest sistem al FFP trebuie menţinut. Sper că FFP va continua să existe pentru că ne impune nişte limite până la care poţi ajunge, dar nu depăşi, şi asta e bine pentru fotbal. Dacă începi să faci asta, nimănui nu trebuie să-i mai pese de nimic şi cei mai bogaţi oameni sau cele mai bogate ţări vor face ce vor. Asta va face competiţia foarte dificilă şi cred că va conduce automat la un soi de superligă mondială cu vreo zece cluburi, care va depinde de patronii de cluburi şi nu de numele cluburilor. Este logic să avem aceste reguli'', a explicat Klopp.

Pe de altă parte, Klopp a opinat că prezenţa lui City în Liga Campionilor ar putea ajuta Liverpool în lupta pentru un nou titlu în sezonul viitor: ''Nu vor mai avea 10-12 meciuri mai puţin, caz în care nicio altă echipă nu ar fi avut şanse în Premier League''.

Liverpool joacă miercuri cu Arsenal şi are nevoie de victorie pentru a egala recordul de 100 puncte stabilit de City în urmă cu doi ani. Înaintea ultimelor trei etape, Liverpool are 93 de puncte şi dacă va obţine victorii pe linie ar putea încheia campionatul cu 102 puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.