Julen Lopetegui ar urma să fie demis. Noul tehnician al lui Real Madrid va fi Antonio Conte

Autor: George Traicu

Publicat: 28-10-2018

Actualizat: 28-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: telegrafonline.ro

Tehnicianul Julen Lopetegui ar urma să fie demis luni de la Real Madrid şi în locul său va fi adus Antonio Conte, susţine cotidianul Marca.

Potrivit sursei citate, dacă Antonio Conte nu va putea veni luni la Madrid, interimatul după demiterea lui Lopetegui va fi asigurat la meciul de Cupă de miercuri, cu Melilla, de Santiago Solari. “Conte va fi următorul antrenor al echipei Real Madrid, după ce îşi va rezolva disputa contractuală cu fostul său club, Chelsea”, scrie marca.com.

Formaţia FC Barcelona a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, echipa Real Madrid, într-un meci din etapa a zecea a campionatului Spaniei, în care Luis Suarez a înscris trei goluri, unul dintr-un penalti acordat după consultarea VAR.

Suarez a marcat în minutele 30 (penalti), 75 şi 83. Celelalte goluri ale catalanilor au fost înscrise de Coutinho ’11 şi Vidal ’87. Pentru Real Madrid a marcat Marcelo ’50.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri