Preşedintele Donald Trump a afirmat joi că nu ştie dacă jurnalistul american Austin Tice, răpit în urmă cu peste şapte în Siria, mai este în viaţă, chiar dacă familia lui s-a declarat optimistă în ce priveşte soarta sa, notează AFP potrivit Agerpres.
Vorbind despre eforturile administraţiei sale pentru a obţine eliberarea ostaticilor sau prizonierilor americani din întreaga lume, preşedintele Statelor Unite a afirmat că aceasta lucrează "din greu cu Siria pentru a-l readuce acasă".
"Dacă este în viaţă, mi-ar plăcea să-l readucem acasă", recunoscând în acelaşi timp că nu ştie dacă aşa este în acest caz.
"Am scris recent o scrisoare" autorităţilor de la Damasc, a adăugat el. "Siria, te rugăm să cooperezi cu noi!", a mai spus liderul de la Casa Albă.
Într-un comunicat, părinţii jurnalistului şi-au exprimat optimismul după aceste comentarii, primele semne oficiale ale unui efort de dialog cu Damascul.
"Îi suntem profund recunoscători preşedintelui Trump pentru eforturile depuse cu scopul de a-l readuce pe Austin acasă", au declarat Marc şi Debra Tice.
Puţine informaţii au fost făcute publice după răpirea, la 14 august 2012 în apropiere de Damasc, când avea 31 de ani, acestui fotojurnalist independent care lucra pentru grupul McClatchy, Washington Post, CBS, agenţia France Presse (AFP) şi alte media.
În august, administraţia americană şi-a exprimat părerea că el este încă în viaţă. Mama lui, Debra Tice, a afirmat în ianaurie că deţine "informaţii credibile" în acest sens, fără alte precizări.
Ulterior, ea a făcut un apel la preşedintele Donald Trump pentru a obţine eliberarea lui.
Jurnalistul a apărut într-o înregistrare video în septembrie 2012, legat la ochi. Identitatea răpitorilor în această ţară aflată în război - militanţi radicali, autorităţi siriene sau alţii - rămâne necunoscută până în prezent.
În 2018, autorităţile americane au anunţat că oferă o recompensă de un milion de dolari pentru orice informaţie care va permite să se dea de urma fotojurnalistului
Jurnalist american răpit în Siria - Trump nu știe dacă mai este în viață
București
13°C
Articole Similare

15
NASA pleacă într-o misiune pentru a investiga o gaură misterioasă de pe Lună. Ce s-ar putea ascunde înăuntru
15

278
Donald Trump nu se lasă! În ciuda proceselor din instanță, vrea să-și facă damblaua și să ridice un arc de triumf gigantic
278

553
Ce paradox! Talibanii, de la luptători de gherilă la o armată în toată regula, înzestrată chiar de Pentagon
553

1.005
Fiica lui Vladimir Putin a prezentat proiectul prin care vrea să-l 'înșele pe Dumnezeu sau natura'. Ce se știe despre depășirea limitelor biologice naturale la care lucrează rușii
1.005

433
Acord gigant între Pentagon și Lockheed Martin: Armata americană vrea să își refacacă arsenalul militar în ritm alert
433

1.030
O bulgăroaică a adus 45.000 de euro la Craiova și i-a aruncat la gunoi! Detaliul din spatele gestului
1.030

1.089
Decizie importantă la Bruxelles: Votul decisiv care protejează producția de petrol și gaze din România
1.089

1.325
Moscova reacționează violent după mutarea făcută de Danemarca! Ce armament devastator vor monta danezii pe avioanele F-35
1.325

1.180
Caz ireal! Un nevăzător a fost prins în timp ce gonea pe autostradă cu 241 km la oră, beat și fără carnet de conducere
1.180

829
Donald Trump, somat să se prezinte de urgență în instanță! Ce riscă dacă nu apare până pe 11 decembrie
829

679
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a atacat în ultimele ore Ucraina cu rachete și peste 200 de drone, fiind înregistrate lovituri în 32 de locuri
679

67
Volodimir Zelenski consideră că Rusia nu şi-a ”schimbat atitudinea”, în pofida unei relansări a diplomaţiei
67

67
Parlamentul European cere ca gruparea Houthi să fie declarată organizație terorist
67















