Premium
Jurnaliştii Alexandra von Nahmen şi Florian Kroker, de la postul de radio Deutsche Welle, au fost reţinuţi la graniţa Statelor Unite ale Americii cu Mexicul, interogaţi mai bine de o oră şi, ulterior, eliberaţi fără explicaţii. Alexandra von Nahmen relatează incidentul într-un articol tradus şi în limba română. Echipa DW realiza un reportaj despre noile controale de la graniţă, în Administraţia Trump.
Vezi şi: Liviu Dragnea, AVERTISMENT pentru Tudorel Toader: 'Nu îi retragem sprijinul, DEOCAMDATĂ' / VIDEO
Vezi şi: Bâlbe GRAVE ale ministrului de Interne în cazul Hăineală: Răspuns uluitor al lui Carmen Dan / VIDEO
Relatarea jurnalistei (sursa: dw.com):
Tânăra grăniceră ne privește sceptic. ”De unde veniți? Ce ați făcut în Mexic?”, ne întreabă, în timp ce se uită la pașapoarte. ”Suntem jurnaliști, ne întoarcem de la Matamoros, unde am intervievat un om de afaceri în legătură cu avantajele și dezavantajele tratatului de comerț liber, NAFTA”, spune cameramanul DW, Florian Kroker. Eu suspin încet. Este devreme, înainte de masă, și mai avem câteva filmări de făcut în Brownsville, Texas, de partea cealaltă a graniței. Sper să putem pleca în curând mai departe.
Grănicera pare însă confuză și nesigură. Își cheamă un coleg, care, după ce inspectează pașapoartele, ne spune să tragem pe dreapta. Mașina noastră închiriată este momentan înconjurată de mai mulți grăniceri. ”Rămâneți în mașină!”, strigă unul dintre ei. ”Hey Sir”, îi spun eu. ”Suntem jurnaliști acreditați din Germania, doriți să ne vedeți acreditările?” În loc de răspuns, ni se spune să părăsim mașina. ”Ce s-a întâmplat?”, întreb eu. ”Veniți cu noi!”
Câteva minute mai târziu, ne aflăm în incinta biroului de la frontieră. Văd zece grăniceri, majoritatea par să aibă origini hispanice și vorbesc oricum spaniola între ei. Suntem percheziționați. Ni se spune să scoatem toți banii din buzunare, iar restul - inclusiv telefoanele mobile - ne este luat.
Apoi, o doamnă în uniformă mă poftește în camera de alături. ”Celula nr. 2”, citesc cu voce tare de pe ușă. ”Luați loc”, îmi spune. ”Ați fost în Afganistan?", mă întreabă. Explic că am fost acolo pentru realizarea unui reportaj despre o unitate SUA care antrena soldați afgani. ”De când lucrați pentru postul acesta? Cum ați spus că se numește? Dați-mi adresa și numărul de telefon!”. Doamna este amabilă, dar rece. Îmi pune întrebări legate de viața profesională, dar și privată. ”Ați fost în Irak. Sunteți curajoasă. Rar văd pașapoarte ca al dvs. Poate ar trebui să lucrez la aeroport”, adaugă, zâmbind.
În acest timp, Florian Kroker este interogat într-o altă încăpere de un grănicer. I se pun întrebări asemănătoare, despre călătoriile sale în interes de serviciu, ce face în SUA și despre filmările noastre din Mexic. Grănicerul este sceptic față de răspunsuri, reformulează aceleași întrebări, având impresia că descoperă contradicții. Grănicerul pleacă pentru un moment din încăperea unde este interogat Florian. Apare altul, spunând: ”Poate ar trebui să vă iau cureaua”. Florian întreabă, mirat: ”De ce?” I se răspunde: ”Vă ținem aici, poate sunteți disperat. Sper că nu aveți gânduri de suicid, nu?”.
Între timp a trecut o oră și jumătate și habar nu avem de ce suntem ținuți aici. Florian Kroker este încă în camera de interogare, eu aștept pe o bancă pe culoar. Aud doi grăniceri șoptind: ”Avem ceva? Ce facem cu ăștia doi?” Încep să fiu neliniștit și chiar nervos de-a binelea.
”De ce suntem acuzați? Ce am făcut?”, îl întreb pe grănicerul care l-a interogat pe Florian. ”Dacă ați fi făcut ceva, v-ați fi aflat acum în celula potrivită”, răspunde acesta, închizând pașapoartele.
Și dintr-o dată, total neașteptat, ne returnează pașapoartele: ”Puteți pleca!” Ce s-a întâmplat, îl întreb. ”Nimic deosebit, spune, ridicând din umeri. Procedură standard”.
Revenim la mașină, ne asigurăm că nu ne lipsește nimic din echipament și plecăm. ”Poate sunt atât de sceptici pentru că Matamoros este cunoscut pentru criminalitatea drogurilor”, spune Florian. ”Sau poate pentru multiplele ștampile din pașapoartele noastre”, presupun eu. ”Sau poate pur și simplu nu le plac jurnaliștii”, adaug.
În orice caz, mă bucur că suntem din nou în Texas.
