Premium
Unul din motivele victoriei la limită a lui Traian Băsescu în 2004 a fost capacitatea acestuia de a mobiliza pe ultima sută de metri un electorat populist care nu ar fi votat în mod normal cu Alianța DA. Aceste voturi au inclus electorat PRM dar și pe aceia care au luat de bună promisiunea „țepelor în Piața Victoriei”.
Pentru aceștia din urmă, Traian Băsescu a ambalat anticorupția într-un ambalaj populist care promitea lapte și miere imediat ce elitele corupte vor fi fost împiedicate să mai exploateze poporul harnic și virtuos.
Anticorupția a eșuat să livreze ceea ce a promis Traian Băsescu, anume magie. Trecând peste faptul că magia nu există, trei cauze stau a baza acestui eșec. În primul rând, lupta anticorupție a fost redusă la lupta celor care deja au săvârșit fapte de corupție. Comparabil mai puțin efort a fost investit în prevenire prin reglementarea mai bună a fluxurilor financiare sau prin ridicarea unora din barajele birocratice care generează corupție. Această focalizare intensă pe pedeapsă, explică, printre altele, de ce atât de puține progrese se fac în recuperarea prejudiciilor. Ne place să credem că ne dorim banii înapoi, dar presa și politicienii mizează (cu oarecare succes) pe faptul că ne mulțumim cu sânge pe pereți. Multe cariere politice s-au construit pe relansarea DNA. (Aproape) nici o carieră nu s-a construit pe relansarea Hidroelectrica.
Mai mult, și aici trecem la punctul doi, anticorupția a mâncat din energia care ar fi trebuit dedicată altor reforme. Nu DNA sau alte instituții ale Justiției sunt responsabili aici, ci politicienii și discursurile lor televizate. Dacă mai țineți minte, Traian Băsescu spunea că justificarea guvernării sale și scopul său principal este reforma statului. Dar, când intra în detalii, reforma statului se dovedea a fi reforma Justiției. Iar prin reforma Justiției se înțelegea partea punitivă de care zic mai sus, nu partea preventivă. Traian Băsescu ne-a promis un stat nou și ne-a oferit doar niște instrumente de pedeapsă. Uneori și acelea s-au dovedit a fi controversate.
Citiți și: Ce se întâmplă cu Daniel Morar?
În al treilea rând, lupta anticorupție a re-socializat elitele contestatare transformându-le în niște elite cuminți și, dacă îmi permiteți un barbarism, complacente. Până în 2012 există fenomenul bizar al societății civile care apăra guvernul de opoziție. Din 2012 ideea de societate civilă contestatară trebuie reinventată și abia de prin toamna lui 2014 conversia este totală și corifeii luptei anti-justiție au stomacul necesar să mărșăluiască împreună cu aceia care mai vor și altceva. Lucrurile astea au consecințe pentru că, dacă politicienii conving societatea că nu e nevoie decât de anti-corupție vor oferi numai anticorupție. Într-un sistem polarizat, devenise suficient pentru PDL să ofere alegătorilor săi cu 10% mai multă anticorupție decât USL.
Deci visul populist al anticorupție izbăvitoare s-a dovedit o farsă. Înseamnă asta că anticorupția nu a avut efecte? Nu. Dimpotrivă.
Acum foarte mult timp oferit public o sticlă de vin veche de 8-10 ani cui îmi va arăta efectele benefice ale anticorupției în societate. Nu s-a înghesuit nimeni să ridice premiul deoarece standardele cerute de mine pentru dovadă li s-au părut exagerate. Acum, însă, ar fi mai ușor. Încrederea în DNA a crescut, CPI s-a îmbunătățit, efectele asupra partidelor politice și politicilor publice pot fi și ele văzute.
Ce s-a întâmplat? S-au întâmplat două lucruri. În primul rând s-a întâmplat echilibrul de putere care începe cu anul 2012 și care (într-o formă mai slabă) există și acum. Nici un pol de putere nu poate spera să controleze Justiția complet, ceea ce îi întărește pe magistrații buni și îi sperie pe magistrații mai puțin buni. Același echilibru descurajează și pe cei care ar dori să pună Justiția sub control. La începutul anului PSD a fost pregătit să plătească un preț semnificativ de popularitate pentru a trece pachetul de legi pe Justiție. Dar s-a dovedit că acel preț era mai mare decât anticipaseră planificatorii partidului. Așa că au dat înapoi. Problema rezistenței față de PSD nu este numai că aceasta este mare ci și că intensitatea ei nu poate fi prevăzută și controlată.
Apoi, s-a întâmplat Laura Codruța Kovesi. Personal cred că dna Kovesi a plagiat și ca stilul ei de conducere în DNA nu a fost mereu potrivit. Rămâne, însă, la fel de adevărat că sub conducerea ei, DNA a devenit ceea ce trebuia să fie de la bun început: o sursă de teamă pentru politicienii puterii.
