Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a promis o abordare "umană" în criza migraţiei, într-o întâlnire virtuală, luni, cu preşedintele Guatemalei, Alejandro Giammattei, relatează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.
"Statele Unite intenţionează să crească ajutorul pentru regiune şi să încurajeze cooperarea pentru a gestiona migraţia într-un mod eficient, sigur şi uman", a declarat Harris.
Ea a menţionat cauzele "acute" care îi îndeamnă pe guatemalezi să-şi părăsească ţara, între care recentele uragane, seceta persistentă şi pagubele create de pandemia de COVID-19, subliniind totodată că între cauzele "de bază" ale migraţiei se numără sărăcia, corupţia şi violenţele împotriva minorităţilor şi femeilor.
"Vrem să cooperăm cu (autorităţile guatemaleze) pentru a reglementa atât cauzele acute, cât şi pe cele fundamentale, într-un fel care să le dea guatemalezilor speranţa că vor exista oportunităţi pentru ei dacă rămân acasă", a spus vicepreşedinta SUA.
Preşedintele Guatemalei a asigurat la rândul său că guvernul său doreşte un parteneriat cu SUA "cu obiectivul comun de a eradica nu doar sărăcia, ci şi cauzele atâtor rele care ne afectează".
După întâlnire, vicepreşedinta SUA a anunţat creşterea cu 310 milioane de dolari a ajutorului umanitar din partea Washingtonului "în faţa situaţiei cumplite şi suferinţelor acute a milioane de oameni din El Salvador, Guatemala şi Honduras", se precizează într-un comunicat al Casei Albe.
Guatemala va spori la rândul său dispozitivele de securitate la graniţele sale de nord şi de sud, potrivit aceluiaşi comunicat.
Cele două guverne au convenit totodată asupra necesităţii de a înfiinţa canale ordonate şi legale pentru migranţi şi asupra deschiderii de Centre de resurse pentru migranţi în Guatemala care să "ofere servicii celor care caută o cale legală de migraţie, precum şi celor care au nevoie de protecţie şi azil".
Kamala Harris intenţionează să meargă în vizită în Guatemala în iunie.
Noul preşedinte american Joe Biden s-a angajat să opereze schimbări majore în politica de imigraţie a SUA, iar recenta creştere dramatică a trecerilor ilegale ale frontierei dintre SUA şi Mexic a fost atribuită în parte faptului că migranţii din America centrală au crezut că au şanse mai mari de a li se permite rămânerea în Statele Unite cu administraţia Biden decât în timpul celei precedente a lui Donald Trump.
Kamala Harris a promis o abordare umană în criza migraţiei, într-o discuţie cu preşedintele Guatemalei
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

1
Rusia a atacat masiv Ucraina: Patru morți și mii de persoane fără curent electric
1

48
Negocieri de pace pentru Iran - Mesaj de la Mojtaba Khamenei
48

20
Emiratele Arabe Unite și-au pierdut răbdarea - Se ia în calcul o coaliției militară pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz
20

7
Apel direct de la Vatican: Papa Leon îi cere lui Trump să găsească o soluție pentru încetarea războiul înainte de Paște
7

12
Parteneriatul dintre China și Iran, pus la încercare de război - Cum sunt afectate interesele Beijingului
12

16
Ambasada Rusiei în Iran: Catedrala ortodoxă rusă din Teheran a fost avariată în urma unor atacuri aeriene
16

1.654
Criză în Golful Persic: Londra convoacă un summit de urgență pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.654

53
ONU avertizează: Țări din Orientul Mijlociu profită de război pentru a restricţiona drepturile omului şi a intensifica represiunea statală
53

2.519
Europa, lovitură grea pentru Rusia: Au luat banii Kremlinului și îi direcționează către Ucraina
2.519

3.794
Donald Trump anunță că președintele Iranului i-a transmis că vrea un armistițiu: Este mult mai puțin radicalizat și mult mai inteligent decât predecesorii săi
3.794

6.808
Reacția categorică a UE după ce Trump a amenințat că scoate SUA din NATO
6.808

3.746
EXCLUSIV România ar putea să cadă în sfera de influență rusă, dacă americanii se retrag din NATO. Adrian Năstase: „Există evident acest risc!”
3.746

5.230
Iranul se declară deschis pentru negocieri - Preşedintele Masud Pezeshkian cere garanții
5.230
















Comentează