Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kaufland a deschis un nou magazin în Bucureşti, în cartierul Pipera

știri zilnic
kaufland

Kaufland a deschis un nou magazin în Bucureşti, în cartierul Pipera

Kaufland România a inaugurat joi, 10 august, un magazin în nordul capitalei, în cartierul Pipera, acesta fiind hipermarketul cu numărul 21 în Bucureşti şi al 169-lea la nivel naţional, potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES.

"Situat pe Şoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 6-8, Bucureşti, magazinul este construit pe o suprafaţă totală de aproape 5.800 m2, cu un spaţiu de vânzare de 3.200 m2. Prin deschiderea noului magazin, Kaufland creează 80 de locuri de muncă noi.", se menţionează în comunicat.

Programul de funcţionare va fi cuprins între orele 7:30-22:00 de luni până sâmbătă, respectiv 7:30-21:00 duminica.

Pe 10 august, în ziua deschiderii, parcarea hipermarketului va găzdui Festival Food Mediteranean, unde clienţii pot degusta fructe de mare şi dulciuri turceşti preparate după reţete tradiţionale.

"Pentru clienţii care vin cu maşina la cumpărături, noul hipermarket pune la dispoziţie peste 200 de locuri de parcare, dintre care 9 pentru persoanele cu dizabilităţi şi 6 pentru părinţi. Clienţii au la dispoziţie şi cinci locuri cu acces la staţiile de încărcare a maşinilor electrice şi rastele pentru biciclete", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, cu un număr de 19 case de marcat, dintre care 10 express, de tip self-service, noul Kaufland asigură un flux rapid de clienţi şi timp redus pentru achitarea cumpărăturilor. Mai mult, clienţii pot folosi serviciul K-Scan pentru a scana produsele pe măsură ce le adaugă în coş, finalizând plata la casa de marcat.

Kaufland Fabrica de Glucoză oferă accesul la o varietate de produse, fiind prevăzut cu o vitrină asistată pentru produse proaspete - cu o lungime de 22,5 de metri, raion de peşte proaspăt, microseră la raionul de legume-fructe, brutărie, produse congelate, produse lactate, alimente de bază, dulciuri, drogherie, băuturi şi produse nealimentare.

"Clienţii care vor să ia masa rapid sunt invitaţi să încerce preparatele de la punctul Grill din exteriorul magazinului. În linie cu angajamentul companiei faţă de mediu, noul hipermarket Kaufland Fabrica de Glucoză este prevăzut cu sisteme de reciclare, unde clienţii sunt recompensaţi pe loc pentru fiecare gest sustenabil", se mai precizează în comunicat.

Astfel, în parcarea magazinului, clienţii vor găsi un automat de tip self-service, unde pot recicla ambalaje în schimbul voucherelor de extra-reducere. Aici se colectează trei tipuri de ambalaje: PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă şi doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru).

Totodată, la intrarea în magazin, în spaţiul special amenajat sub forma unei broscuţe ţestoase, clienţii pot depune pentru reciclare ambalaje ale produselor de îngrijire personală sau de curăţenie şi vor fi recompensaţi pe loc cu vouchere de 35% reducere la cumpărarea altor produse noi, din oferta lunară.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.500 de magazine în 8 ţări, 155.000 de angajaţi şi o reţea de 169 de magazine în România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.