Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kelemen Hunor a DEZAMORSAT BOMBA Legii offshore - Ideea la care Liviu Dragnea nici nu visa

Inquam Photos / Octav Ganea
kelemen hunor Inquam Photos

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, în Parlament, că statul român „poate face și altceva” legat de exploatarea gazelor din Marea Neagră, anume să dea înapoi investitorilor sumele investite și să înceapă el exploatarea, scrie Mediafax.

„Nu știu când se va discuta (legea offshore în Camera Deputaților - n.r.)”, a declarat, miercuri, la Parlament, președintele UDMR Kelemen Hunor.

El a precizat că nu a discutat cu liderul PSD Liviu Dragnea despre acest proiect și că nu știa că se amână dezbaterea lui cu o săptămână.

„De ce să spun că știu când nu știu? Probabil că e decizia lor, cu argumentele lor, nu cunosc”, a indicat Kelemen.

Liderul UDMR a evitat să spună dacă susține varianta adoptată de Senat.

„Noi am susținut varianta cealaltă, acum să vedem care este forma finală în Senat, colegii mei au votat, dar eu nu am citit amănuntele. E vorba, am înțeles, de deducția investițiilor făcute în perioada de prospecțiune. Trebuie să citesc, să mă lămuresc”, a declarat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a spus că este inacceptabil să le spui investitorilor să plece și că o variantă este ca România să le dea acestora banii înapoi.

„Lucrurile stau în felul următor. Cineva a investit două miliarde spun ei, nu poți să spui că e un dar făcut statului român, deci totuși așa ceva nu se acceptă (...) Din punctul meu de vedere, se mai poate face și altceva, dacă statul român e pregătit. Să dai înapoi investițiile făcute și să spui că tu ai tehnologia, ai banii necesari, sau dacă nu ai îi vei avea, și vei face tu exploatarea gazelor, cum au făcut norvegienii cu resursele lor, se poate și o astfel de decizie. Un singur lucru nu se poate, să chemi investitorii și după ce au investit să spui ”, acest lucru nu se poate", a declarat președintele UDMR.

Președintele Comisiei de industrii, Iulian Iancu (PSD), a anunțat în timpul dezbaterilor pe proiectul legii Offshore că a hotărât, în urma discuției purtate cu Liviu Dragnea, amânarea adoptării pentru săptămâna viitoare, aceasta fiind „o săptămână de studiu”.

„Vreau să vă informez că am vorbit puțin mai înainte cu domnul președinte al Camerei Deputaților, domnul Liviu Dragnea, și pentru că avantajul României obținut în cursul lunii iulie în urma formei finale aprobate de Camera Deputaților pe legea Offshore, trebuie menținut, legea nu va fi supusă analizei comisiilor reunite astăzi (marți-nr.), urmând să cântărim foarte bine toate implicațiile și influențele asupra bugetului de stat și avantajele pe care trebuie să le conserve statul român. Ca atare, astăzi vom colecta amendamentele care au început să vină de la o parte din parlamentari și vom avea la dispoziție o săptămână pentru o analiză foarte atentă, cu un singur obiectiv: menținerea avantajului dobândit deja de către România”, a afirmat președintele Comisiei pentru industrii și servicii a Camerei Deputaților, Iulian Iancu.

Acesta a susținut că forma finală a proiectului de lege, care stabilește exploatarea gazelor din Marea Neagră, va fi discutată săptămâna viitoare.

„Forma adoptată de noi în iulie credem că a fost foarte bună și echilibrată. Din păcate președintele României a returnat-o camerei. Toate aspectele care au reieșit din discuțiile de ieri sau cu o săptămână înainte sunt de fapt analiză pentru această săptămână pentru noi. Forma finală o vom discuta săptămâna viitoare”, a adăugat Iulian Iancu.

Senatul a adoptat, luni, Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, proiectul fiind adoptat cu noi amendamente. Inițiativa legislată a fost adoptată în urmă cerererii de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.

Astfel, Senatul a votat, în calitate de prim for sesizat, raportul cu amendamente pe Legea offshore, cu 81 de voturi "pentru", 9 "împotriva" și 15 abțineri. USR a votat împotriva proiectului, iar PNL s-a abținut.

Raportul comun al Comisiei economice și pentru energie ale Senatului adoptat ulterior în plenul forului superior al Parlamentului, introduce noi modificări ale Legii offshore. Unul dintre amendamente prevede că pe durata acordurilor petroliere sunt înghețate taxele și redevențele companiilor, neputând fi mărite, astfel că modificarea aduse stabilitate companiilor petroliere, primind garanția că taxele și impozitele nu vor fi mărite. O altă modificare se referă la triplarea deducerilor pe investiții a companiilor.

Citește și: Victor Ponta face anunțul care DINAMITEAZĂ coaliția de guvernare - Va semna inițiativa PNL de schimbare a lui Dragnea de la Camera Deputaților .

 

Printre modificările adoptate se numără și amendamentul privind titularii de acorduri petroliere.

„Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, inclusiv pe durata oricăror prelungiri subsecvente nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare desfășurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Amendamentul a fost înaintat de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe, senatori PSD.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.