Kelemen Hunor a votat în comuna natală

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-11-2014

Actualizat: 02-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a votat în comuna sa natală, Cârţa, şi a declarat la ieşirea de la urne că a votat cu gândul la o Românie puternică, o Românie care respectă cetăţenii şi care va avea un cuvânt de spus în regiunea Mării Negre şi în Uniunea Europeană.

"Am votat cu gândul la o Românie puternică, o Românie care respectă cetăţenii, o Românie în care există un nivel de încredere foarte ridicat între toate segmentele societăţii, o Românie care va avea un cuvânt de spus în regiunea noastră, în Regiunea Mării Negre, dar şi în Uniunea Europeană, în sensul de a susţine o Uniune Europeană mai puternică din punct de vedere politic, economic, mai bine coordonată şi, în perspectivă şi din punct de vedere militar", a afirmat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Liderul UDMR a adăugat că a mai votat pentru o Românie în care există garanţii instituţionale pentru minorităţile naţionale, astfel încât acestea să-şi păstreze identitatea, dar şi pentru o ţară în care nivelul de trai va creşte.

"Am votat pentru o Românie care asigură pentru toate regiunile istorice posibilitatea de a dezvolta identităţi regionale, pentru o Românie în care există garanţii instituţionale puternice pentru minorităţile naţionale, pentru a-şi păstra identitatea naţională, culturală, lingvistică, pentru o Românie care va asigura condiţii de trai din ce în ce mai sigure şi un nivel de trai din ce în ce mai ridicat pentru fiecare cetăţean, pentru fiecare comunitate. Deci, pentru un viitor în care fiecare om îşi va regăsi locul fără ezitare şi fără nicio problemă", a spus Kelemen Hunor.

Candidatul UDMR a punctat că de la viitorul preşedinte aşteaptă "să fie un arhitect, un vizionar şi să aibă posibilitatea să creeze consens".

Kelemen Hunor a venit la secţia de votare din comuna Cârţa cu soţia sa, Eva, şi de fiica lor Hanna. Secţia este amenajată în incinta Primăriei, unde în trecut se afla maternitatea satului şi unde Kelemen Hunor s-a născut.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri