Kendama - jucăria foarte populară încă din anii 2016-2017 a cucerit noua generație de adolescenți. Deși nu este deloc ieftină, părinții scot bucuroși banii din portofel. Mai mult, părinții din București nu doresc ca kendama să fie interzisă în școli, ci să fie permisă în timpul pauzelor.
Jucăria adolescenților, kendama, pare să fi devenit o problemă pentru unii profesori, aceștia cerând interzicerea folosirii în școală. Părinții se opun deciziei și cer reguli clare pentru ca elevii să se poată bucura de beneficiile utilizării jucăriei care îi ține departe de telefoane.
Federația Națională a Părinților – București cer ca joaca cu kendama să nu fie interzisă în școli, ci să fie permisă doar în timpul pauzelor, după ce mai multe unități de învățământ au semnalat necesitatea unor reguli clare privind utilizarea acestor jucării.
"Jocul cu kendama contribuie la dezvoltarea coordonării, concentrării și răbdării"
„În contextul popularității crescute a jucăriilor de tip kendama în rândul elevilor, mai multe unități de învățământ au semnalat necesitatea stabilirii unor reguli clare privind utilizarea acestora în spațiul școlar. În urma consultărilor cu părinții, cadrele didactice și reprezentanții elevilor, s-a ajuns la concluzia că interzicerea totală a kendamei nu este o măsură justificată, însă este necesară reglementarea modului în care aceasta poate fi folosită.
Specialiștii în educație subliniază că jocul cu kendama contribuie la dezvoltarea coordonării, concentrării și răbdării, oferind totodată o alternativă activă la petrecerea timpului pe dispozitive electronice. De asemenea, activitățile colective bazate pe acest joc pot stimula spiritul de echipă și colaborarea între elevi.
Pe de altă parte, s-au constatat situații în care kendama a devenit o sursă de distragere a atenției în timpul orelor sau a generat incidente minore, din cauza utilizării necorespunzătoare. În acest sens, se recomandă ca jocul să fie permis doar în pauze, în curtea școlii sau în cadrul unor activități educative organizate, sub supravegherea personalului didactic”, transmite organizația, într-un comunicat.
Federația Națională a Părinților – București susține adoptarea unei abordări echilibrate, care să asigure atât siguranța elevilor, cât și dreptul acestora la recreere și exprimare liberă. „Astfel, kendama nu va fi interzisă în școli, ci va fi integrată responsabil în viața școlară, în acord cu principiile unei educații moderne și incluzive”, afirmă FNP-București.
"Adevărul e că, în general, copiii deranjează în școli"
Gabi Bartic, expert în educație, atrage atenția pe Facebook, că explicația profesorilor care au cerut sau chiar au decis interzicerea kendamei nu stă în picioare.
,,E mare modă acum cu kendamele. Copiii se joacă în pauze, pe holuri, în curți. Evident, a venit repede interdicția: „fac zgomot și pot răni.” Serios? Mai rău ca pixurile (folosite adecvat)? Mai greu ca un ghiozdan de 15 kile aruncat ca o greutate prin clasă?
Adevărul e că, în general, copiii deranjează în școli. Ne deranjează când fac gălăgie (dar nu ne întrebăm de ce sunt nesupravegheați și neantrenați în activități de orice fel). Ne deranjează că sunt energici, că ne pot verifica, că pot spune „mă plictisesc”. Ne-am dori niște copii-bibelou, cuminți și tăcuți, din manualele de pedagogie ale anilor ’80. Perfecți, dar inexistenți. De fapt, niciodată-existenți — nici generația mea nu era prea liniștită", a reacționat Gabi Bartic.
,,Mi-am amintit de primele zile ale lui Filip în gimnaziu, la o școală nouă. El, introvertul, își adusese cubul Rubik, ca să aibă ce face în pauze, nu miza prea mult pe incluziune, pare-se 🙂 . După trei zile, a venit „rugămintea” dirigintelui să nu-l mai aducă, pentru că îi deranjează pe colegi. Ce-i deranja, oare? Că putea lovi cu cubul? Sau că era diferit?
Și apoi, alt profesor. Alt film. Școala de acum. Profesorul de mate i-a găsit (era să zic prins, dar nimeni nu se ferea — copiii au voie să se joace) într-o pauză jucând cărți. Poker, după regulile lor. Ce a făcut? Le-a explicat regulile, a jucat cu ei, i-a învățat probabilități (ai un as în mână, s-au jucat doi, care e probabilitatea să mai tragi unul?). A făcut, fără să predea, o oră de gândire.
Nu orice joacă trebuie transformată în lecție — nu-s atât de ridicolă — dar din fiecare joacă poți scoate viață. Poți învăța prezența, curiozitatea, rolul tău și locul celorlalți în joc și lângă tine. Doar că școala noastră are o mare problemă: se apără de copii. De kendame, de cuburi, de râsete. De alergat. De atitudine (greșită, cum altfel). De plictiseală (explicită).
Ne deranjează copiii, viața din ei, și avem foarte puține intenții să influențăm în bine vreo viață. Noi avem alt scop nobil: știința. Ce păcat că și pe aia tot pe copii trebuie s-o clădim. Și ei se toooot mișcă. Cine poate construi pe teren mișcător? Poate de aia nici la PISA nu ne prea iese. Cu muzici, cum e obiceiul", a mai scris Gabi Bartic.
Video cu Kendama, în semn de protest
Profesorul Marcel Bartic a afișat, la rândul său, propria formă de protest, postând un video în care folosește kendama.
Ce spun pshilogii
Psihologul clinician Corina Lupău a făcut, la rândul său, o listă cu punctele forte și punctele slabe ale jucăriei, asta după ce inspectorul școlar general al IȘJ Gorj a declarat, la o televiziune locală, că le-a recomandat directorilor care s-au plâns că au o problemă cu folosirea kendamei în școală să decidă la nivelul școlii interzicerea.
„Am recomandat directorilor să fie atenți și eventual, în regulamentele lor interne, să insereze și interdicția, dacă cred că este necesară, de a folosi kendama”, a spus Marian Staicu.
„Am citit știrea că un inspectorat școlar recomandă ca școlile să introducă în regulamentele interne o interdicţie ca elevii să aducă la şcoală, kendama. Și chiar aseară, vorbeam cu o mămică despre beneficiile acestei jucării japoneze.
Apete pozitive
Le sintetizez fără a avea pretenția că le acopăr pe toate:
Dezvoltare motrică
Coordonare ochi-mână
Cultivarea răbdării și a toleranței la frustrare (schemele ies după multe încercări)
Disciplină și perseverență (e nevoie de multe repetări)
Amânarea recompensei (nu iese din prima, deci, satisfacția se amână)
Creșterea motivației intrinseci (repetă până reușesc)
Antrenarea atenției (dacă nu se concentrează, nu prea are cum să iasă)
Controlul impulsurilor (e nevoie să gândească schema și apoi să o pună în practică)
Socializare (copiii fac schimb de trucuri, împărtășesc idei)
Creșterea sentimentului de apartenență la grupul jucătorilor
Este o activitate fizică, tactilă, reală, care implică mișcare și prezență și ancorare în moment
Nu în ultimul rând, este o alternativă sănătoasă la ecrane
Aspecte negative
Riscurile ar putea fi:
Fizice-răniri (ușoare) personale sau ale altora
Competiție în loc de colaborare
Comparație cu alții
Timp excesiv dedicat (am văzut copii înflăcărați până la obsesie de kendama)
Dependență. Atenție! Funcționează recompensa intermitentă care este mare activator de dopamină (câteodată iese schema, câteodată, nu)”, a scris psih. Corina Lupău, pe contul său de Facebook, în cadrul postării sfătundu-i de asemenea pe părințu cum să susțină echilibrul și să-i ferească pe copii de riscuri.
„În școală, primează siguranța, evident. Însă, puține activități care nu presupun ecrane i-au mai captivat pe copiii noștri în ultimul deceniu”, a mai scris psihologul.
Comentează